O româncă renunță la munca în străinătate și vrea să se întoarcă în România: „Uneori simt că sunt un robot”
O tânără româncă plecată în Țările de Jos, unde lucrează într-o seră, a decis să renunțe, cel puțin pentru o perioadă, la munca în străinătate și să se întoarcă în România.
Dorul de familie, programul repetitiv și senzația că este tratată „ca un robot” au făcut-o să își dorească o schimbare radicală.
Ioana Neicu are 22 de ani, locuiește în Putte, în provincia Brabantul de Nord, și lucrează într-o seră de tomate, relatează de Volkskrant.
Conaționala noastră și-a schimbat recent locul de muncă, trecând de la o societate unde se ocupa de plantele de tomate la o altă seră, prin intermediul unei agenții de muncă temporară.
Condusul, refugiul său după zilele de muncă
Ioana nu a dorit să vorbească în termeni negativi despre fostul angajator, precizând doar că nu se mai simțea bine acolo. Schimbarea a însemnat și despărțirea profesională de Ionela, cea mai bună prietenă și colegă a sa, alături de care obișnuia să discute despre viață, relații și oamenii din jur.
La noul loc de muncă, agenția a desemnat-o șoferiță. În schimbul transportării colegilor între locuință și seră, tânăra a primit dreptul de a utiliza un autoturism Kia Picanto.
Românca poate parcurge cu mașina, în timpul liber, până la 100 de kilometri pe săptămână. În weekend merge uneori la restaurantele McDonald’s din Goes sau Bergen op Zoom, iar alteori conduce fără o destinație precisă prin împrejurimi.
Pentru ea, timpul petrecut la volan a devenit o formă de eliberare emoțională.
„Pentru mine, asta este ca o terapie”, a mărturisit Ioana.
O singură dată a mers mai departe, până la Bruxelles, în Belgia, pentru a participa la un concert susținut de cântărețul columbian Maluma.
Pasiunea pentru condus i se datorează și familiei sale. Părinții nu și-au permis să obțină permisul de conducere, însă, când fiica lor cea mică a împlinit 19 ani, au încurajat-o să devină prima persoană din familie care face acest pas.
„Mi-au spus: «Avem încredere că poți»”, și-a amintit tânăra.
Din momentul în care s-a urcat pentru prima dată la volan, a înțeles că șofatul îi oferă independența pe care și-o dorea.
„Am știut că este pentru mine. Acum pot merge unde vreau și nu mai depind de nimeni”, a spus ea.
Când conduce, grijile și stările apăsătoare dispar pentru o vreme.
„Când stau aici, parcă totul se evaporă. Nu mai simt teamă, tristețe sau proastă dispoziție dimineața. Sunt veselă”, a explicat românca.
Dorul de familie a devenit tot mai greu de suportat
Efectul acestei „terapii” nu mai este însă suficient pentru a-i îndepărta dorul de casă. Cu excepția vizitelor făcute în timpul concediilor, Ioana trăiește de doi ani și jumătate la peste 2.000 de kilometri distanță de familia rămasă în satul Potelu.
Despărțirea a devenit și mai dureroasă după ce a devenit mătușă pentru prima dată.
„Nepotul meu s-a născut în urmă cu zece luni, iar eu aproape că nu îl pot vedea crescând. Pur și simplu îmi frânge inima”, a declarat tânăra.
Ioana a hotărât astfel ca, în luna iunie, să revină în România. Nu știe încă dacă întoarcerea va fi temporară sau definitivă, însă și-a informat deja angajatorul despre decizie.
„Nu pot spune că nu aș mai putea continua. Dar nu mai vreau. Vreau o pauză, vreau să trăiesc o altă viață”, a spus ea.
„Simt uneori că sunt un robot”
Viața de muncitoare migrantă în Țările de Jos i-a lăsat impresia că fiecare zi urmează același traseu, fără timp suficient pentru odihnă sau activități personale.
„Uneori simt că sunt un robot. Fiecare zi este la fel: mă trezesc, muncesc, mănânc, fac duș, dorm, mă trezesc, muncesc, mănânc, fac duș”, a explicat românca.
Tânăra consideră, de asemenea, că lucrătorii străini nu sunt întotdeauna priviți ca persoane cu propriile nevoi și dificultăți.
„Am uneori senzația că aici, în Țările de Jos, nu suntem văzuți pe deplin ca oameni. Există prea puțină înțelegere pentru faptul că și noi avem o viață, că uneori suntem obosiți și avem o zi proastă”, a adăugat ea.
După revenirea în România, Ioana își dorește să nu mai fie obligată să se trezească zilnic la ora 04:00 sau 05:00 și să poată merge din când în când la o petrecere, fără să se gândească la săptămâna grea de muncă ce urmează.
„Vreau să încep să mă bucur de viață”, a spus tânăra.
În satul natal o așteaptă una dintre primele achiziții importante făcute din salariul câștigat în Țările de Jos: propria mașină. Fiind singura persoană din familie care conduce, va trebui probabil să își ducă mama la consultațiile medicale și să îl transporte pe fratele său.
„Acasă sunt un fel de taximetristă neoficială”, a glumit Ioana.
