Povestea unei românce din Spania vândută pe 300 de euro. „Ajunsese să-mi fie frică de lumina zilei, de voci și de râsul copiilor”

Recrutată în lumea prostituției de la o vârstă fragedă și exploatată în numeroase bordeluri spaniole, românca Amelia Țigănuș luptă acum pentru abolirea prostituției.

Născută în 1984 la Galați, Amelia avea numai 13 anișori când a fost violată de cinci indivizi și, în loc să fie considerată victimă, cei din anturajul său au marginalizat-o și i-au pus imediat eticheta de „târfă”. La 17 ani, a fost recrutată în rândurile prostituatelor care „făceau trotuarul” în zona orașului natal. A fost vândută unui proxenet spaniol pentru suma de 300 de euro. Acesta a exploatat-o timp de cinci ani, în peste 40 de bordeluri din Spania.

Acum 12 ani, Amelia a reușit să scape din această lume oribilă a prostituției, iar astăzi se dedică luptei pentru salvarea fetelor care încă sunt implicate în ea sau în pericol de a cădea în mrejele ei. A devenit oratoare, scriitoare și activistă pentru abolirea prostituției. La această oră, Amelia reprezintă un punct de referință al mișcării feministe din Spania, unde continuă să trăiască. Recent, ea tocmai a publicat o carte pe cât de șocantă, pe atât de necesară: „Revolta târfelor”.

Amelia a fost exploatată sexual de la vârsta de 18 până la 23 de ani (din 2002 până în 2007), potrivit declarațiilor sale din interviul acordat recent pentru BBC. Cât a fost în sistemul de prostituție (termen pe care îl folosește atunci când vrea să afirme că este împotriva prostituției, deoarece dacă ar spune că este împotriva prostituției, s-ar înțelege că ea ar fi împotriva femeilor care practică prostituția și nu este cazul, deci este ), mulți credeau că se afla acolo din cauza ei însăși.

Dar acum ea vede clar că există un tipar care se tot repetă, nu numai în istoria ei, ci și în cea a marii majorități a femeilor care ajung să fie prostituate. Pe de o parte există sărăcia, pe de altă parte violența sexuală pe care o suferă de la o vârstă fragedă, la care se adaugă respingerea socială care le lasă într-o situație extrem de vulnerabilă. În aceste circumstanțe ele sunt recrutate foarte ușor de proxeneți.

Amelia s-a născut într-o familie simplă, de muncitori și a visat să fie profesoară sau medic. Visele i-au fost frânte la vârsta de 13 ani când, într-o zi, la întoarcerea de la școală, a fost violată de cinci inși. De atunci viața i s-a schimbat și nu numai din cauza a ceea ce au însemnat violurile și traumele suferite în acel moment, ci din cauza a tot ceea ce a urmat.

Nevinovăția ei a fost pusă la îndoială de anturajul apropiat și, culmea, a fost învinuită pentru monstruosul eveniment. Ulterior, a suferit fenomenul de „bullying” (comportament agresiv din partea colegilor) în școală, așa că a ajuns să renunțe la studii.

La vârsta de 17 ani, un proxenet a început să discute cu Amelia despre posibilitatea de a lucra în Spania și i-a promis că într-un timp scurt își poate rezolva problemele, deoarece poate câștiga o grămadă de bani. Totuși, nimeni nu i-a spus că va acumula constant o datorie și nu i-au spus despre consecințele fizice și psihice pe care le va avea asupra ei activitatea de prostituată.

Confruntată cu situația dificilă în care se afla în momentul respectiv, ea a fost de acord. Amelia explică faptul că dacă spui „da” atât proxeneților, cât și societății în ansamblu, înseamnă că ești vinovat și meriți tot răul ce ți se va întâmpla apoi.

A fost prezentată bărbatului care urma să-i facă „favoarea” și i-a fost explicat faptul că va trebui să plătească cei 300 de euro pentru care a fost vândută, pe lângă banii de pașaport, haine, călătoria până în Spania, etc. Astfel, s-a acumulat o datorie de peste 3.000 de euro, pe care Amelia a ajuns să o plătească după multe sacrificii.

Mai mult, ea a trebuit să achite și cheltuielile obișnuite care se presupune că sunt generate de prostituate, cum ar fi închirierea de camere, cheltuieli la care sunt obligate din prima zi de lucru. De asemenea, a fost nevoită să plătească inclusiv amenzi pentru nerespectarea unora dintre clienții săi a sistemului de reguli din interiorul unităților de cazare.

Amelia a fost în mai mult de 40 de bordeluri, distribuite pe întreg teritoriul Spaniei. Motivul pentru care își schimbau atât de mult sediul, așa cum relatează ea pentru BBC, era din dorința proxeneților de a avea mereu „marfă nouă”. În plus, aceștia sunt parteneri în majoritatea bordelurilor, iar continua mobilitate a prostituatelor are de-a face cu această idee. De asemenea, mobilitatea respectivă le împiedică pe prostituate să stabilească relații mai profunde între ele și le mențin într-o stare continuă de abandon și singurătate.

Amelia definește spațiile sistemului de prostituție ca pe niște adevărate „lagăre de concentrare”, deoarece acolo a trebuit să se îmbrace așa cum i s-a spus, să mănânce și să doarmă când i se permitea, să îndure comentarii umilitoare legate de aspectul său sau de ceea ce urma să facă sau să se alinieze pentru a intra în camera unde urma să-și satisfacă clienții. Repetiția ore în șir a activității devenea în final un act de tortură și apoi trebuia să doarmă, înghesuită cu alte prostituate, pe aceeași saltea.

Totul pentru a genera o sumă considerabilă de bani pentru proxeneți și pentru a-i satisface pe bărbații care consideră că violența sexuală trebuie să fie exercitată continuu asupra femeilor. Amelia și-a dorit dintotdeauna să iasă din acea lume. De fapt, după trei luni a fugit de primul proxenet dar, neavând unde să meargă sau neștiind ce să facă, a rămas prinsă în același sistem. De-a lungul celor cinci ani a încercat de mai multe ori să iasă, iar în ultimul chiar a reușit. A leșinat în timpul „lucrului” și singurul gând, despre care i-a fost clar atunci când s-a trezit ,a fost că nu mai voia să fie atinsă.

După o săptămână în care a acumulat datorii, proxeneții care dețineau bordelul au invitat-o să plece, spunându-i că nu sunt o casă de caritate. Totuși, adevărata cale de scăpare a fost printr-un client care i-a promis că o ia la el acasă, în schimbul sexului gratuit.

După trei zile și-a găsit un serviciu ca și chelneriță, dar pentru ea a fost foarte greu să se reîntoarcă la viața normală, deoarece nu mai cunoștea lumea din jurul său. Îi era frică de lumina zilei, de voci, de râsul copiilor, de tot.

Pentru Amelia, cei care practică prostituția sunt proxeneți și curve, unde femeile sunt tratate ca simple obiecte. Ea a a reușit să treacă de la a fi exploatată sexual la a fi activistă împotriva prostituției, datorită oamenilor care au crezut în ea, cum ar fi actualul său soț sau șefii restaurantului unde a lucrat timp de 11 ani.

Atunci când a descoperit pentru prima dată mișcarea feministă, Amelia a luat decizia de a deveni activistă. Argentinianca Sonia Sanchez, o activistă pentru abolirea prostituției care a fost, de asemenea, exploatată sexual în timpul tinereții, a fost referința care a determinat-o să spună că vrea să fie ca ea.

În acest fel, Amelia a putut să-și concentreze toată durerea pe care i-a provocat-o viața, gândindu-se la salvarea acelor tinere fete care visează să fie profesoare, doctorițe, coafeze sau chiar astronauți, care au vise și dorințe dar, din nefericire, se pot transforma în „târfe” prin violență sexuală și discriminare.

Deși a trecut prin chinuri greu de imaginat, Amelia este în favoarea abolirii prostituției dar nu și interzicerii acesteia. Potrivit opiniei sale, diferența este că, în teorie, modelul care interzice prostituția pur și simplu încearcă să nu vadă, să persecute și să pedepsească toți actorii din sistemul de prostituție dar, în practică, femeile sunt cele care ajung să fie persecutate, amendate și chiar încarcerate în multe țări.

Amelia consideră că aboliționistul diferă prin faptul că pune în centru drepturile omului, ale femeilor pe care le consideră victime. Prin urmare, ea cere ca acestea să nu fie persecutate sau pedepsite. În plus, ea dorește ca ele să fie înzestrate cu drepturi, precum ajutor financiar, medical, acces la locuință, etc. După părerea ei, trebuie să fie educate atât generațiile tinere, cât și profesioniștii din toate domeniile despre această realitate, astfel încât toți să devină conștienți că femeile din sistemul de prostituție sunt oameni, și nu obiecte.