Primul tren cu îngrijitori români a plecat spre Austria. Pasagerii au fost obligați să poarte măști pe timpul călătoriei
Un număr de 74 de cetățeni români au plecat duminică, 10 mai, din Gara de Nord a orașului Timișoara cu destinația Viena, unde vor avea grijă de bătrânii austrieci și de persoane cu diverse patologii și dizabilități, scrie Timiș Online.
Reprezentanții companiei de transport OBB din Austria, în parteneriat cu CFR Călători, au pus la dispoziție primul tren pentru a-i aduce pe acești lucrători sezonieri la Viena, unde vor avea grijă de cei bătrâni sau bolnavi.
Pasagerii au fost obligați să poarte măști pe timpul călătoriei
Duminică seară, 74 de persoane au așteptat în fața Gării de Nord din Timișaora, cu măști de protecție pe față, păstrând distanța, doi metri în față, spate și lateral, pentru a lua trenul spre noul loc de muncă. Sunt instituite măsuri de protecție și de distanțare, atât la urcarea în tren cât și pe timpul călătoriei. Trenul a fost format din 10 vagoane, cinci puse la dispoiziție de români, cinci de austrieci, toate de tip cușetă. A fost primul de acest fel, dar în perioada următoare vor urma și alte curse.
Cei 74 de îngrijitori provin din 18 județe din România, Teleorman, Brăila, Mureș, Bihor, Satu Mare, Olt și altele.
Următorul tren va pleca pe data de 13 mai 2020 (plecare din Timișoara la ora 21:13). Numărul total de locuri într-un tren este de aproximativ 350.
Ministrul Afacerilor Europene al Austriei a declarat că aproximativ 33.000 de oameni din Austria, persoane vârstnice sau cu dizabilități, depind de asistenţă non-stop.
Până la acest moment în Austria s-a înregistrat un număr de 15.871 de persoane infectate cu noul coronavirus de la începutul pandemiei. 618 au decedat și 13,991 s-au vindecat.