Român de succes în diaspora, de la încărcat pui în camioane la proprietar de restaurant

„La Taberna de Elia”, un restaurant situat în Spania, în orașul Pozuelo de Alarcon (comunitatea autonomă Madrid), este considerat una dintre locațiile  unde se pot servi cele mai delicioase fripturi la grătar. Principalul „vinovat” pentru gustul „creațiilor” sale este chiar proprietarul restaurantului, Cătălin Lupu, un român în vârstă de 44 de ani, care de 15 ani selectează și frige cu măiestrie la grătar cele mai apetisante antricoate de vită, indiferent că provin din Galicia, Europa Centrală sau îndepărtata Japonie, relatează Directo al Paladar.

Cunoscut de clienți drept „Cătă”, conaționalul nostru avea doar 11 ani în 1989, atunci când Revoluția poporului român a pus capăt comunismului și dictaturii lui Nicolae Ceaușescu. După ce și-a terminat studiile și a satisfăcut serviciul militar, tânărul Lupu a început să lucreze, „să găsească un drum” în viață, și parcă a știut de atunci că drumul său nu va trece prin România, potrivit jurnalistului Miguel Ayuso Rejas de la DAP, cel care l-a intervievat.

Povestea sa de succes a fost construită pe bază de talent dar și de mult efort, curiozitate și pasiune, devenind povestea unui tânăr român care a venit inițial în Spania să muncească orice și a ajuns să se îndrăgostească de meseria de ospătar.

„A fost o perioadă cu multe schimbări și nu m-am simțit foarte confortabil. Mentalitatea americană a preluat controlul. A fost multă bătaie de cap și o mulțime de ciocniri între generații, între cei care au venit din comunism, precum părinții mei, și o generație de mijloc”, a povestit Cătălin despre anii petrecuți în România.

„În acel moment nu aveai nicio idee în ce lume trăiești. Și cu ideile pe care le vedeai în filme, la televizor, te gândeai de ce să nu mergi spre vest, poate că lumea va fi mai bună”, a adăugat el.

Fratele său plecase cu un an mai devreme în Spania, pentru a ajunge să lucreze în orașul Tordesillas din provincia Valladolid (comunitatea autonomă Castilia și Leon). Și, deși a încercat să-l descurajeze pe Cătălin – „nu veni, nu este ce crezi tu”, spunea el – acesta a ajuns să locuiască o perioadă în casa acestuia.

Un român în Tordesillas

Ca toți imigranții care pleacă în străinătate în căutarea unor oportunități de angajare mai profitabile, începutul a fost greu și pentru Cătălin.

„În primele trei luni, practic nu am făcut nimic altceva decât să încarc pui în camioane sau să fac altceva stupid”, și-a amintit el. „Apoi, la fiecare trei luni, am făcut o călătorie înapoi acasă din cauza vizei, care nu era valabilă mai mult de trei luni. A fost o călătorie de o săptămână, zece zile înainte și după, mai ales pentru redobândirea vizei și revenirea aici”.

În primii săi ani petrecuți în Spania, Cătălin nu putea lucra altceva decât ceea ce era permis unui imigrant fără acte. „Plecam de la Tordesillas la ora 06:00, când un autobuz pleca spre Valladolid, pentru a lucra ca montator de mobilă. Mă întorceam la miezul nopții pentru că nu aveam bani să mă duc și să mă întorc de două ori pe zi.

„Camarazii mei mergeau acasă să mănânce la prânz, iar eu rămâneam în parc. Și asta a durat, nu știu, vreo două, cel mult trei luni. Apoi am început să lucrez în seră. Dacă nu mă înșel, am lucrat și ca strungar, până când am început să prind puțină experiență la un hotel și am început să lucrez într-un bar și așa mai departe”.

Până atunci, Cătălin nu a avut niciun contact cu serviciul de ospătar, dar dintre toate ocupațiile disponibile, i-a plăcut cel mai mult. „Mai ales în acele zile, în industria ospitalității se trăia într-un mod foarte frumos”, mărturisește el.

„Am început să lucrez la bar, ca ospătar. Apoi s-a întâmplat că în restaurantul El Torreon, celebru în Tordesillas pentru fripturile sale la grătar, unul dintre grătaragii a plecat și a rămas un post vacant. M-am dus acolo și am lucrat cu ei aproape patru ani, învățând tot ce putea fi învățat de la maestrul Jeremas de Lozar și de la familia sa”, a precizat Cătălin.

Conaționalul nostru a devenit între timp interesat în mod deosebit de carnea cu care lucra. „În Castilia și Leon, peștele este puțin. Românul nu vine pe plajă pentru peștișori. Ori ai carne, ori nu. Totul trebuie făcut la grătar și prăjit. Înveți”, a explicat Cătălin, amintindu-și că a fost o vreme când a lucrat și ca măcelar: „Mi-am dorit foarte mult să cunosc lumea aceea”.

Nașterea restaurantului „La Taberna de Elia”

În 2007, fratele lui Cătălin a preluat un mic bar din Pozuelo (Albacete). Afacerea nu a putut hrăni două familii, dar după câteva luni s-a închis brutăria vecină cu barul. Fratele său s-a oferit să se alăture ambelor locații și să facă un restaurant în care au investit patru antreprenori.

„Proiectul inițial a fost mai mult sau mai puțin un grătar tipic castilian”, a explicat Cătălin. Când a preluat locația, tinerii care administraseră barul i-au spus că deja există locuri excelente pentru servit fripturi în Madrid.

Dar el le-a spus: „Vom merge să mâncăm împreună la unul dintre ele, la cel despre care spuneți că este cel mai bun”. Au mers să mănânce acolo și Cătălin le-a spus: „Dacă voi credeți că este cel mai bun, pentru că este ieftin, de acum înainte aveți o lume de descoperit, deoarece cred că este ușor să-l depășesc și nici nu va fi un mare efort”.

Inițial, Cătălin a lucrat în bucătărie dar nu a durat mult până a ajuns la grătar. „Am adus un băiat care a stat mai mult în bucătărie și a aranjat farfuriile mai frumos decât mine, ținând cont că nu aveam pregătire. Și până la urmă ne-am așezat și i-am spus: uite băiete, mai bine stai tu în bucătărie”, a recunoscut el.

„De la o zi la alta am început să fac tot ce trebuia făcut. Cred că am învățat destul de repede, poate și pentru că nu am stricat multe antricoate și nici nu am încurcat prea multe feluri de mâncare.

„Și, încetul cu încetul, pentru că printre prieteni, cunoscuți și oameni ai breslei care sunt foarte buni și te ajută, punând întrebări sau citind, ei bine, înveți și iar înveți. Și toate acestea tocmai când a izbucnit criza. Nici nu știu să vă spun cum am  supraviețuit, vă jur”, a mărturisit Cătălin.

Un templu al cărnii

„La Taberna de Elia” a fost un pionier în a oferi în meniu numeroase tipuri de carne și a dat valoare originii fiecăreia dintre ele. De asemenea, a fost unul dintre primele restaurante din Comunitatea Madrid care a servit carne de vită din Europa Centrală, din rasa Simmental, care astăzi reprezintă standardul fripturilor bune.

„Am început încetul cu încetul să aducem niște carne pe care cred că Ansorena (un alt restaurant din Madrid – n.r.) și puțini alții o lucrau aici”, a explicat Cătălin. „Ne-am asumat provocarea de a pune la punct un meniu serios pe bază de carne, de a căuta ce este mai bun pe piață, ceva care poate fi servit aproape în fiecare zi și de a face o selecție frumoasă de carne.

„Toate acestea din cauza dorinței pe care o avem de a transmite oamenilor și de a da fiecărui lucru un nume și prenume și pentru că știm să diferențiem lucrurile atunci când le încercăm”, a precizat Cătălin.

La a 15-a sa aniversare, „La Taberna de Elia” este un restaurant de succes, care de obicei este plin aproape în fiecare zi, iar Cătălin este aproape nelipsit de la grătar, selectând antricoatele și frigându-le cu măiestrie.

„Doar văd un antricot și știu cum trebuie să-l fac”, explică el. „Pot frige cinci antricoate simultan, Simmental sau Galician, și pot servi 30 de persoane cărora le pot tăia bucăți diferite la fiecare masă”.

Gătitul autodidact

Cu siguranță, „La Taberna de Elia” este un restaurant pentru iubitorii de carne, dar meniul său (și în afara meniului) ascund multe alte surprize. Este clar că lui Cătălin îi place nespus să guste și să gătească și este puțin neliniştit când încearcă lucruri noi.

Unul dintre marile sale succese este „ratatouille” de legume la grătar care, deși apare în meniu sub denumirea de „Pisto Elia”, este de fapt un preparat 100% românesc: zacuscă.

Această „ratatouille” românească, caracteristică prin proporția mare de vinete, a fost cea pe care a pregătit-o mama lui Cătălin. „A avut succes din prima zi”, a lăudat-o el.

„Are ardei roșu, vinete, ceapă, roșii și ciuperci, toate capte la grătar. Singurul lucru pe care mama nu l-a adăugat a fost ciupercile, pe care am început să le adaug din cauza unei probleme de textură”, a precizat el.

De ceva timp, Cătălin frige și pește la grătar. „Doi sau trei pești diferiți în fiecare zi”, a explicat el, acest lucru fiind solicitat de clienții săi cei mai fideli, care nu doresc să mănânce carne de vită de trei ori pe săptămână.

Nu prea lucrase cu pește, dar a făcut ca la toate celelalte: „Mergi mai sus, mănânci în Elkano, mănânci la Orio, vezi dorada, vezi calcanul. Te duci în Asturias, încerci cum se face calcanul și așa mai departe… Și asta e tot”, a explicat conaționalul nostru

După cum el însuși a recunoscut, tot ce a încercat jurnalistul DAP a fost delicios, inclusiv desertuș, în special o budincă de orez care îndepărtează sughițul. „Când există un fel de mâncare care îmi place mult și aș vrea să știu despre ea, mai întâi încerc să o prepar să văd ce naiba pot scoate din ea. Apoi mă duc la originea sa, să o testez pentru a vedea cum trebuie să fie”, a explicat Cătălin.

Deși a primit mai multe oferte să mute „La Taberna de Elia” la Madrid, românul nu și-a dorit niciodată să facă acest salt. „Am devenit o familie grozavă și suntem foarte mulțumiți de clientela pe care o avem aici. Și când ai asta, până la urmă, nu te mai gândești la altceva”, a mărturisit el.

Cătălin mai are o afacere în San Lorenzo de El Escorial, unde locuiește de ani de zile. Se numește „Luz de Lumbre” și este, în propriile sale cuvinte, „un loc pentru familii și prieteni unde toată lumea se poate distra”, cu bilete la prețuri decente. „Încercăm să le venim în întâmpinare, astfel încât toată lumea să aibă ocazia să se distreze”, a conchis Cătălin. „Să fie bucurie pentru oameni!”