joi, 21 noiembrie 2024
Informația fără granițe


Un român din UK a fost condamnat la 10 ani de închisoare pentru exploatarea unui conațional

Scris de: Redacția , înv Din diaspora Știri - joi, 22 aprilie 2021 Etichete: , , , , , ,

- Conținut sponsorizat -

Un român de 35 de ani, Elvis Scripcaru, a fost condamnat la 10 ani de închisoare de către Tribunalul din Nottinghamshire, un comitat din Anglia, după ce a exploatat un alt conațional. Victima lucra la două firme din zonă și dormea pe o canapea, în timp ce exploatatorul primea toți banii munciți de conaționalul său.

Nottinghamshire Live informează că departamentul anti exploatare din cadrul poliției Nottinghamshire a deschis o anchetă complexă după ce un bărbat de origine română, în vârstă de 29 de ani, a depus o plângere la agenția care îl repartizase la muncă împotriva celui care l-a adus în Anglia, fiind vorba de Elvis Scripcaru, domiciliat în Falcon Grove, New Basford. Tânărul reclamant avea două locuri de muncă, unul la cules de legume și încă unul la o fabrică de ciocolată din Derby.

- Continuarea după publicitate -

Elvis Scripcaru, 35 de ani, condamnat la 10 ani de închisoare în UK. Foto: Nottinghamshire Live

Drama acestuia a început în momentul în care Scripcaru i-a promis un loc de muncă în UK promițându-i că va câștiga dublu față de salariul său din România. După ce a fost convins de viitorul exploatator, conaționalul nostru a fost adus în Marea Britanie, trecând mai întâi prin Republica Irlanda. Odată ajuns la muncă în Nottinghamshire, acesta a fost informat de către Scripcaru că va fi plătit cu 8,40 lire sterline pe oră, sub pretextul taxelor mari, la cules de legume și va trebui să plătească înapoi transportul, mâncarea, țigările și chiria.

Bietul om locuia în aceeași casă cu Scripcaru, în Radford, în niște condiții inumane, dormind pe o canapea în sufragerie. Chiar dacă muncea din greu în ture de noapte, șase zile pe săptămână, toți banii ajungeau la exploatatorul său, care mai apoi îi dădea 30 de lire sterline pe săptămână.

- Continuarea după publicitate -

În cele din urmă, după trei luni de chin și din cauză că nu-și permitea nici măcar să-și procure hrana cu banii pe care îi primea săptămânal, acesta a reclamat situația disperată în care se afla la agenția de muncă, iar aceasta din urmă a anunțat poliția. Oamenii legii au pornit imediat o anchetă în care au monitorizat conturile bancare și telefonul lui Elvis Scripcaru, reușind să dovedească infracțiunea și să-l pună sub acuzare pentru sclavagism modern.

Detectivul Constatator, Matthew Wakeling, a făcut câteva declarații pentru sursa citată:

„A fost o anchetă complexă pentru departamentul anti sclavagism modern din cadrul secției de poliție Nottinghamshire, cu o victimă care a fost adusă în Anglia din țara natală cu singurul scop: pentru a fi exploatată. A fost țintit de către infractorii care i-au promis o viață mai bună în UK, dar la sosire a fost obligat să muncească cu mult peste limita de ore admisă, nefiind plătit. Victima a fost forțată să muncească pentru bani puțini sau deloc. În prezent, acesta primește ajutor din partea poliției din cadrul poliției Nottinghamshire și a agenții partenere.”

Detectivul Inspector Paul Lefford, din cadrul echipei anti sclavagism modern, a tras un semnal de alarmă asupra sentinței primite de Scripcaru:

„Sper că sentința dată astăzi transmite un mesaj clar celor care-i exploatează pe alții în scopul obținerii unor câștiguri personale, acesta fiind că vor fi arestați și judecați în consecință. Legea sclaviei moderne a fost implementată pentru protejarea celor vulnerabili și pentru prevenirea exploatării. Aș vrea să mulțumesc și Parchetului Coroanei, echipei pentru protejarea martorului și cel mai important, victimei care s-a întors din România la Nottingham pentru a putea participa la proces.

- Continuarea după publicitate -

Acesta a beneficiat de sprijinul ofițerului Matthew Wakeling și al echipei de protecție a martorilor. Ofițerul Wakeling a stabilit un raport puternic cu victima chiar de la începutul investigațiilor și, chiar dacă s-a întors în România, a continuat să-l sprijine în aceste vremuri dificile. Matt a făcut o treabă fantastică în a obține justiția și, poate, încheierea suferinței pentru victimă”, a mai adăugat detectivul.

Paul Lefford a mai adăugat în încheiere:

„Colaborăm strâns cu agențiile partenere pentru a investiga și a răspunde preocupărilor referitoare la potențialele victime ale sclaviei moderne. Creșterea gradului de conștientizare și formarea primilor respondenți s-a îmbunătățit semnificativ, la fel și modul în care este abordat acest tip de abuz. Aș îndemna pe oricine are suspiciuni cu privire la exploatarea unei persoane să contacteze poliția sau Modern Slavery Helpline la numărul 08000 121 700.”