Român din Spania arestat, a încercat să-și ucidă fiul vitreg cu toporul
Un bărbat de naționalitate română, rezident în orașul Riotorto din provincia spaniolă Lugo (Galicia), a fost arestat recent de agenții Gărzii Civile. Acesta este presupus a fi autorul unei infracțiuni de violență în familie, în condițiile în care este suspectat că și-a rănit fiul vitreg cu un topor.
Conform informațiilor furnizate de agenția spaniolă de știri EFE, preluate din surse ale poliție, Garda Civilă a fost alertată cu privire la un presupus caz de violență în familie în Riotorto. O echipă de patrulare a fost trimisă la locul indicat, unde oamenii legii au găsit un tânăr care avea multiple plăgi tăiate pe diferite părți ale corpului.
Potrivit mărturiei sale, aceste leziuni i-au fost provocate de tatăl său vitreg care l-a atacat cu un topor, iar el a fost nevoit să se apere cu mâinile goale. În plus, mama tânărului i-a informat pe gardieni că suspectul a bruscat-o și pe ea.
Ambele victime și-au exprimat intenția de a denunța faptele agresorului, apoi au fost transportate cu ambulanța la un PAC (centru de îngrijire permanentă) local, pentru a primi îngrijiri medicale. Suspectul a fost arestat și va fi deferit justiției.