Român din Spania dispărut în urmă cu un an: anchetatorii au găsit un schelet la ferma la care lucra
Valerică Stoica, un român în vârstă de 36 de ani, care lucra la o fermă din localitatea spaniolă Almodóvar del Campo, situată în comunitatea autonomă Castilia-La Mancha, este de negăsit de mai bine de un an.
Autoritățile locale nu au încetat să-l caute însă, iar în cursul zilei de miercuri, 8 decembrie 2021, polițiștii spanioli au descoperit un schelet în incinta fermei la care românul nostru lucra, care ar putea fi chiar al lui Valerică.
Conaționalul nostru a ieșit din locuința sa de la fermă în dimineața zilei de vineri, 13 noiembrie 2020, pentru a hrăni și îngriji animalele, așa cum făcea în fiecare dimineață. Câteva ore mai târziu, însă, soția lui a constatat că bărbatul nu a executat niciuna dintre sarcinile sale, iar el era de negăsit.
Femeia a alertat imediat autoritățile, iar Garda Civilă din localitate a deschis o anchetă pentru a afla ce s-a întâmplat și a dat startul căutărilor, la care au participat peste 50 de persoane, atât din rândul forțelor de ordine, cât și a localnicilor.
Din nefericire, după zile întregi de căutări pe tot teritoriul din preajma fermei, Valerică Stoica nu a fost găsit, iar autoritățile au fost constrânse să oprească operațiunea de căutare pe teren.
Ancheta a continuat, însă, iar agenții de la Garda Civilă au reușit să găsească ieri, chiar în incinta fermei, scheletul unui bărbat care pare a fi cel al românului nostru.
Potrivit publicației spaniole Lanza, anchetatorii au solicitat un test ADN pentru a fi siguri că victima este, într-adevăr, Valerică Stoica, așa cum totul pare să indice până în acest moment.
Vom reveni cu noi informații de îndată ce autoritățile spaniole vor publica rezultatul testului ADN.