Român din străinătate: A spălat vase și a dormit pe străzi, dar azi e antreprenor în una dintre cele mai bogate țări din Europa

Ignac Sinka, un bărbat originar din România, și-a transformat viața radical: de la un copil orfan și fără adăpost, a ajuns să conducă propria afacere în cantonul Zürich din Elveția. Povestea lui a fost publicată de ziarul  Limmattaler Zeitung.

Totul a început în luna mai a anului 2000, când, la doar 12 ani, Ignac și-a văzut tatăl murind sub ochii săi, după ce acesta s-a prăbușit din senin, cu spume la gură. Rămas orfan, băiatul a fost despărțit de fratele său mai mare de către o mătușă care l-a luat cu ea în Târgu Mureș, iar pe fratele lui l-a trimis la un internat în Ungaria.

Copilăria sa, petrecută în satul Comandău din județul Covasna, unde trăia într-o casă mare alături de tatăl său – un om de afaceri care construia case și deținea un restaurant – s-a încheiat brusc.

La doar trei ani, mama lui plecase de acasă pentru o viață mai bună alături de un polițist, iar după mulți ani avea să-l contacteze telefonic din senin: „Sunt mama ta”, i-a spus. Răspunsul lui Ignac a fost tranșant: „Nu cred asta.” A schimbat imediat numărul de telefon pentru a rupe orice legătură.

Tatăl său, de origine maghiară, a fost figura centrală a vieții lui până la moarte. După ce mătușa sa a suferit un accident cerebral și a început să nu-l mai recunoască, spunându-i „Nu te cunosc, lasă-mă în pace”, Ignac a fost nevoit să trăiască pe străzi.

A continuat totuși să meargă la școală, unde studia electrotehnica, și a lucrat într-un bar unde dormea în spatele tejghelei. Refuza adăposturile de noapte de teama substanțelo interzise, așa că dormea în gară sau pe bănci în parc, pretinzând că este călător.

Pentru a supraviețui, a fost nevoit să facă lucruri despre care astăzi nu vrea să vorbească. „Fără bani, fără loc de dormit și cu stomacul gol faci orice ca să trăiești”, spune el. Frica de violențele străzii și gândul că își dezamăgește tatăl îl măcinau zilnic.

La vârsta de 20 de ani, cu ajutorul mamei unui prieten, a reușit să plece în Creta, Grecia. A locuit într-un cort pe plaja Amoudara din Heraklion, privind zilnic marea în speranța unui nou început.

După două săptămâni în care a căutat zilnic de muncă, fără succes, a început să curețe mesele de pe plajă pentru câțiva euro. Cu acești bani își cumpăra doar fasole și pâine. Era aproape de a renunța când patronul hotelului în fața căruia își instalase cortul i-a oferit un post de spălător de vase și o cameră. A fost primul pas către o viață nouă.

În timp, a devenit bucătar, barman, om de întreținere și, în extrasezon, continua să locuiască la hotel și să facă reparații. După doi ani, câștiga peste o mie de euro pe lună și lucra 17 ore pe zi. La barul hotelului a cunoscut o elvețiancă, care l-a invitat să se mute cu ea în cantonul Graubünden din Elveția. A fost un alt punct de cotitură din viața sa.

S-a adaptat la noile condiții lucrând vara ca montator de acoperișuri și iarna pe pârtie. După doi ani, relația cu partenera s-a încheiat, iar cu ajutorul internetului a cunoscut-o pe actuala sa soție, Timea, originară tot din Ungaria. Ea a crescut într-o familie stabilă și l-a încurajat să-și spună povestea presei.

În Graubünden, zonă elvețiană rurală, tradițională, Ignac a simțit lipsa de deschidere a localnicilor. Niciodată nu a fost invitat de vecini la o cafea și nu s-a simțit acceptat.

De aceea, când s-a mutat în cantonul Zürich, a ales un sat cu cât mai puțini străini. Conștient de contradicția dintre propria sa poveste și această alegere, el consideră că integrarea este posibilă doar în mijlocul elvețienilor. „Vreau ca copiii mei să aibă o viață mai ușoară decât am avut eu”, spune el.

Un alt moment decisiv a fost concedierea sa, la doar cinci săptămâni după nașterea celui de-al treilea copil. În loc să caute alt loc de muncă, a decis să devină antreprenor. A deschis o firmă de reparații pentru aparate electrocasnice și a muncit ani la rând fără vacanțe, șapte zile din șapte. Astăzi are angajați și oferă și servicii de consultanță pentru alți antreprenori.

Pentru cei care spun că nu găsesc de muncă, Ignac are un răspuns simplu: „Mereu există muncă. Dacă câștigi puțin, trebuie doar să urci treaptă cu treaptă.”

Povestea lui Ignac Sinka este una a rezilienței, a unei lupte neîncetate pentru demnitate și un viitor mai bun. O lecție de viață care arată că, indiferent de cât de jos poți ajunge, este posibil să te ridici.