Un român din străinătate și-a ucis în bătaie iubita. „Îmi pare teribil de rău pentru tot”
Un bărbat în vârstă de 26 de ani, de naționalitate română și rezident în localitatea germană Düren (Renania de Nord-Westfalia), a primit o pedeapsă de 12 ani de închisoare pentru că și-a agresat partenera în vârstă de 20 de ani, de aceeași naționalitate, până când aceasta a murit, informează WDR.
Tribunalul Regional din Aachen (Renania de Nord-Westfalia) a evaluat fapta drept omucidere din culpă. Așa-numitul „ultim cuvânt” pe care schelarul (dulgher care montează schele) l-a spus înainte de anunțarea verdictului a fost cu o voce înecată de hohote de plâns: „Îmi pare teribil de rău pentru tot”.
În luna mai a anului trecut, bărbatul și-a agresat fizic partenera ore în șir. I-a smuls părul din cap, a lovit-o întâi cu palmele și apoi, tot mai furios, cu o bucată de platbandă metalică.
Abia când tânăra sa parteneră n-a mai mișcat (intrase în comă), s-a oprit și a chemat o ambulanță. Din păcate, ajutorul a venit prea târziu. Tânăra murise deja din cauza unei hemoragii interne și a unei embolii pulmonare.
Femeia a suferit un adevărat martiriu, a precizat președintele juriului în cuprinsul verdictului. Învinuitul a recunoscut moartea partenerei din cauza relelor tratamente la care el a supus-o.
A vrut să o pedepsească pentru că i-a fost infidelă. A fost jignit. Nu s-au știut multe despre victimă în acest proces. Despre femeie se spune că era timidă, foștii săi colegi de muncă s-au referit la ea în instanță doar ca la un „copil” sau o „fată”.
Când avea numai 14 ani, tânăra l-a cunoscut pe inculpat, care avea atunci 20 ani și s-a mutat cu el la ferma mică și pauperă a părinților săi din România. Câțiva ani mai târziu, cuplul a emigrat în Germania în speranța unei vieți mai bune.
Tânăra și-a găsit un loc de muncă temporar la o companie. Prietenul ei lucra în construcții ca schelar pentru fratele său, care locuia în Düren. La un moment dat, tânăra ar fi vrut să se despartă de inculpat.
Cum exact a decurs drama, nu a putut fi pe deplin clarificat în acest proces. Se pare că femeia avea o aventură cu un coleg, poate avusese și cu alții. De asemenea, plănuia să se întoarcă în România, la un bărbat pe care i-l găsise și i-l recomandase mătușa ei.
Se spune că tocmai acest motiv a dus la certuri repetate între acuzat și partenera sa, care s-a încheiat cu moartea tragică a tinerei.
În instanță, acuzatul a recunoscut în mare parte crima. Apărarea a pledat pentru vătămare corporală soldată cu deces. Conform opiniei experților, inculpatul nu a putut să prevadă consecințele acțiunilor sale, acesta fiind ușor handicapat mintal și copleșit de gelozie.
În final, instanța a decis și acuzatul a fost condamnat la 12 ani de închisoare pentru omor din culpă. Cei doi au și o fiică, în vârstă de numai un an, care locuiește momentan cu fratele inculpatului.