Român dispărut după ce a plecat la muncă în străinătate. Familia nu mai reușește să îl contacteze
Poliția Municipiului Lupeni, județul Hunedoara, a fost sesizată miercuri, în jurul orei 15:30 de joi, 23 mai 2025, cu privire la dispariția unui bărbat de 39 de ani pe nume Dogaru Cătălin Ionel, domiciliat în aceeași localitate.

Sesizarea a fost făcută de soția acestuia, care a anunțat că nu mai reușește să ia legătura cu el de câteva zile, precizează polițiștii.
Potrivit informațiilor preliminare furnizate de autorități, Dogaru Cătălin Ionel a plecat de acasă la data de 22 mai, având ca destinație finală Germania, unde intenționa să își găsească un loc de muncă.
Bărbatul ar fi urmat să se deplaseze mai întâi spre municipiul București, de unde urma să continue călătoria spre vestul Europei.
De la momentul plecării, familia nu a mai reușit să-l contacteze însă.
Dispariția bărbatului a ridicat îngrijorări, întrucât acesta nu obișnuia să își întrerupă complet comunicarea cu familia.
Polițiștii au demarat o anchetă pentru a stabili traseul exact al acestuia și pentru a identifica posibile persoane care l-au văzut sau cu care a interacționat pe parcurs.
Dogaru Cătălin Ionel are următoarele semnalmente: înălțime de 1,70 metri, greutate de aproximativ 80 de kilograme, păr șaten, tuns scurt, ochi căprui, față ovală și constituție atletică.
La data dispariției, purta pantaloni albaștri, tricou albastru, pantofi sport de aceeași culoare și un hanorac negru.
Persoanele care pot oferi informații relevante despre locul în care s-ar putea afla bărbatul sunt rugate să contacteze cea mai apropiată unitate de poliție sau să sune la numărul unic de urgență 112. Poliția face apel la sprijinul populației pentru a contribui la găsirea acestuia cât mai curând posibil.
ULTIMELE ȘTIRI:
-
Doi pasageri români, arestați la coborâre din avion pe un aeroport din Germania. Motivul pentru care au fost blocați de polițiști
-
Tineri întorși din străinătate, au investit toți banii economisiți într-o afacere în țară
-
Coletele trimise românilor din diaspora, blocate la frontieră. Polițiștii verifică tot ce iese din țară
-
Tată a 5 copii plecat la muncă în străinătate, se întoarce acasă în sicriu. „A murit ca un câine, printre străini!”
