Tragica poveste a lui George, dispărut în Germania și găsit mort după mai multe căutări. Își pierduse mama, sora și un frate în ultimii ani
Un român stabilit în Germania a fost găsit fără viață într-o pădure, după ce prietenii și colegii săi îl dăduseră dispărut.
Potrivit informațiilor transmise redacției de o prietenă a familiei, Tuka Matei, conaționalul nostru se numește Gheorghe-Aurică Becheanu și este originar din comuna Dānicei, județul Vâlcea, dar era stabilit în Sulzveld, landul Baden-Württemberg.
De asemenea, costurile pentru repatriere sunt foarte mari, iar rudele sale nu dispun de banii necesari pentru a-l aduce în România, motiv pentru care a fost lansată o strângere de fonduri și un apel la solidaritate.

Dat dispărut de prieteni și colegi
Apropiații au sesizat autoritățile germane după ce George, așa cum nu a mai putut fi contactat. În cadrul operațiunilor desfășurate pentru găsirea lui ar fi fost folosite inclusiv elicoptere, însă căutările inițiale nu au dus la localizarea sa.
În cele din urmă, colegii bărbatului român ar fi reușit să îi stabilească poziția cu ajutorul sistemului GPS. George a fost descoperit fără viață într-o zonă împădurită din apropierea localității în care trăia.
Informațiile despre deces au ajuns la Tuka Matei prin intermediul Mădălinei Becheanu, verișoara lui George care este stabilită în Italia, dar și prin intermediul fostei partenere a conaționalului nostru, care locuiește în Germania și a participat și ea la căutări. O altă verișoară, stabilită în Germania, s-a ocupat de recunoașterea acestuia în fața autorităților.
Își ajuta familia din România
George fusese anterior în Italia pentru a-i fi aproape surorii sale bolnave, Codruța Luminița Becheanu. În acea perioadă avea dificultăți financiare și nu își găsea un loc de muncă, iar Tuka Matei și partenerul acesteia l-au ajutat să se angajeze.
„George era un băiat foarte harnic si avea un suflet extraordinar, era foarte recunoscător, nu ezita niciodatā să-mi spună cât ne iubește si de fiecare data când ne auzeam, nu înceta să ne mulțumească mereu pentru tot ajutorul care i l-am dat atunci când a avut cea mai mare nevoie”, ne-a povestit Tuka, care precizează că îl cunoștea de foarte mulți ani.
Ulterior, George s-a mutat în Germania, unde își găsise un serviciu, o locuință și o parteneră. Muncea și trimitea bani familiei din România, care se confrunta cu probleme materiale. Făcuse inclusiv un împrumut bancar pentru renovarea casei părinților și cumpărarea unei mașini.
George a contribuit și la cheltuielile de înmormântare ale surorii sale, care a murit de cancer în Italia, la vârsta de 49 de ani, iar familia mai trecuse printr-o astfel tragedie după ce un alt frate își pierduse viața înecat într-un lac din România.
De curând a murit și mama lui George, dar el nu a putut ajunge la înmormântare, iar persoanele apropiate susțin că suferea foarte mult și se simțea vinovat.
„Din păcate, decesul mamei sale și neputința sa de a-i fi alături pe ultimul drum au dus la această depresie care a pus stăpânire pe el. Numai Dumnezeu știe ce a fost în sufletul lui. Suferință și iar suferință”, a spus Tuka Matei.
Ea ne-a mai povestit de asemenea și că fusese internat timp de două zile în spital, la psihiatrie, apoi a fost trimis acasă cu tratamentul adecvat.
Apel pentru repatrierea în România
George mai avea doar rude îndepărtate, precum și tatăl aflat în România. Familia dorește ca trupul său să fie adus acasă și înmormântat lângă mama pe care o iubise foarte mult.
„Rugăm pe toți românii noștri care au posibilitatea de a ajuta câtuși de puțin să îl repatrieze acasă, așa cum îi era dorința lui, lângă mama lui, pe care o iubea nespus”, a transmis Tuka Matei.
Costul repatrierii se ridică la 3.500 de euro, dar pe lângă acesta, rudele sunt nevoite să plătească statului german inclusiv 960 de euro transportul din pădure până la morgă, cel puțin 340 de euro taxa pentru zilele în care a fost ținut deja în frigider, la morgă, 240 de euro medicul legist, plus alte taxe.
La toate acestea se mai adaugă și costurile de înmormântare, după repatriere în România.
Pentru donații, rudele au indicat următorul cont, deschis pe numele Ramonei Ciobotaru:
- Titular: Ramona Ciobotaru
- IBAN: DE52620500000007672280

