luni, 16 martie 2026
Informația fără granițe


Român expulzat din Spania după ce a provocat panică într-o localitate întreagă. Localnicii s-au revoltat pe rețele

Scris de: Mihai Diaconu , înv Comunitate Din diaspora Știri Ultimele știri - luni, 16 martie 2026 Etichete: , ,

Un român în vârstă de 45 de ani, cu numeroase antecedente penale, a fost arestat și expulzat din Spania, după ce a provocat o puternică stare de teamă în localitatea Torre del Mar din provincia Málaga.

Bărbatul era acuzat, printre altele, de distrugeri produse unor mașini parcate pe domeniul public, dar și de fapte precum jafuri cu violență sau intimidare.

Potrivit El Debate, individul locuia în această zonă de coastă din municipiul Vélez-Málaga, în Spania, din anul 2021. Poliția Națională a precizat că „comportamentul său obscen și agresiv a provocat postări pe rețelele de socializare ale vecinilor, care denunțau aceste fapte”.

Demersurile pentru depistarea, reținerea și îndepărtarea lui de pe teritoriul spaniol au început în luna octombrie a anului trecut, fiind coordonate de agenții Brigăzii Locale pentru Străini și Frontiere din cadrul comisariatului din Vélez-Málaga. Procedura a fost complicată de numărul mare de dosare penale deschise pe numele său.

Pentru punerea în aplicare a măsurii a fost nevoie de acordul fiecărei instanțe care avea cauze înregistrate pe numele bărbatului, atât în Vélez-Málaga, cât și în Málaga și Barcelona.

În dosarele respective apăreau infracțiuni diverse, printre care jaf cu violență sau intimidare, distrugere și furt prin efracție, la care se adăugau și alte rețineri efectuate de alte structuri de poliție.

După finalizarea formalităților și organizarea dispozitivelor operative, la care au participat mai multe brigăzi locale ale Poliției Naționale și Unitatea Atașată Instanțelor din Málaga, autoritățile au dus la capăt expulzarea în luna februarie, trimițându-l înapoi în România.