vineri, 22 noiembrie 2024
Informația fără granițe


Român în străinătate, escroc profesionist, specializat în metoda „nepotul”. A căzut în capcana unor jurnaliști

Scris de: Daniela Stoica , înv Articole corelate Din diaspora În evidență Prima pagină Știri - miercuri, 7 februarie 2024 Etichete: , , , , , , ,

- Conținut sponsorizat -

Românul Cornel T., în vârstă de 35 de ani, un escroc notoriu în Elveția, specializat în înșelăciuni prin metoda „nepotul”, a fost prins în flagrant în timpul unei documentar realizat de echipa de revistei online „Izzy”. Jurnaliștii elvețieni i-au întins o capcană, relatează publicația Blick.

Bărbatul,care are un istoric bogat în activități infracționale și evadări spectaculoase din închisoare, a fost surprins de camerele de filmat în momentul în care încerca să păcălească niște bătrâni elvețieni, promițându-le că îi va ajuta pe să-și salveze rudele din situații dificile.

- Continuarea după publicitate -

Ultima lui tentativă de escrocherie s-a încheiat însă cu arestarea sa de către poliția din Zürich, după ce a căzut în capcana pregătită de jurnaliștii de la „Izzy”.

Cornel T. Sursa foto: Blick

Românul ar fi trebuit să se întâlnească cu un pensionar elvețian de la care pretindea bani, dar la întâlnire s-au prezentat jurnaliștii

- Continuarea după publicitate -

În documentarul „Die Enkeltrick Betrüger”, se arată cum Cornel T. a fost întâmpinat nu de un senior îngrijorat, ci de echipa „Izzy”, care l-a confruntat cu faptele sale. În ciuda surprinderii și a stânjenirii evidente, escrocul nu a avut timp să reacționeze, fiind imediat reținut de poliție.

Deși a fost judecat și condamnat la o pedeapsă cu suspendare, Cornel T. a petrecut doar 41 de zile în arest preventiv, fiind eliberat imediat după emiterea sentinței.

Modul de operare al lui Cornel T. și al complicilor săi a fost detaliat în documentele judiciare, care dezvăluie o tentativă de escrocherie elaborată.

Un complice se dădea drept polițist și contacta seniori elvețieni, pretinzând că rudele acestora au provocat accidente grave. În cazul de față, una dintre „victime” a fost de fapt Cedric Schild de la „Izzy”, care a intrat în jocul escrocilor, urmând să „plătească” o cauțiune de 380.000 de franci elvețieni.

Cornel T. nu este la prima abatere de acest gen. În 2017 a evadat spectaculos dintr-o închisoare din Florența, Italia, folosindu-se de cearșafuri pentru a coborî de la o fereastră. Anterior, a fost implicat într-o bandă responsabilă pentru furturi rapide, vizând în special bijuterii, electronice și autoturisme de lux.

- Continuarea după publicitate -

În ciuda istoricului său criminal, Cornel T. a primit o pedeapsă relativ ușoară pentru tentativa sa de escrocherie în Elveția, stârnind întrebări cu privire la eficacitatea sistemului judiciar în a descuraja astfel de infracțiuni.

Procuratura din Zürich a explicat că, potrivit legislației, faptele lui Cornel T. nu constituie o „infracțiune catalogată” care să impună expulzarea obligatorie din țară. Astfel, în ciuda unei condamnări, acesta rămâne liber să continue să-și desfășoare activitățile infracționale, dacă alege să facă acest lucru, pe teritoriul Elveției.