Român mort în Spania, într-un grav accident rutier. Era tatăl a patru copii
Un bărbat de 36 de ani, de naționalitate română și rezident în Ordes, și-a pierdut viața în dimineața zilei de vineri, 31 ianuarie 2025, într-un accident rutier petrecut pe drumul național N-550, în zona Leira, municipiul Ordes din Spania.
În jurul orei 9:00, un apel primit de Poliția Locală a semnalat ieșirea unui vehicul de pe carosabil și impactul acestuia cu zidul perimetral al unei locuințe aflate sub nivelul drumului, informează La Vos De Galicia.
Serviciile de urgență au fost alertate imediat, iar la fața locului s-au deplasat echipaje medicale, pompierii și agenți de circulație.
Deși un elicopter medical a fost trimis pentru a acorda asistență, la sosirea echipajelor s-a constatat că șoferul român nu prezenta semne vitale.
Deoarece pompierii din Ordes erau implicați într-o altă intervenție, colegii lor din Betanzos au fost cei care au intervenit pentru descarcerarea victimei.
Conaționalul nostru, care locuia în Ordes împreună cu soția și cei patru copii ai săi, a fost declarat decedat la fața locului.
Pentru sprijinirea familiei îndoliate, autoritățile au apelat la Grupul de Intervenție Psihologică în Catastrofe și Urgențe (GIPCE).
De asemenea, s-a solicitat intervenția echipelor de curățenie și a companiei de electricitate, întrucât în urma impactului a fost avariat un cablu electric.
Accidentul de la Ordes este al patrulea incident rutier soldat cu pierderi de vieți omenești în Galicia, într-un interval de 24 de ore.
Joi, un bărbat de 54 de ani și-a pierdut viața în Vigo, în localitatea Sárdoma, după ce a intrat cu mașina într-un zid.
Autoritățile cercetează circumstanțele producerii accidentului, nefiind exclus ca șoferul să fi decedat înainte de impact.
Tot joi, în Carballo, un bărbat de 78 de ani a murit după ce tractorul pe care îl conducea a fost lovit de o furgonetă pe drumul DP-1909.
Vehiculul agricol s-a răsturnat chiar în fața casei victimei, iar bărbatul a decedat pe loc. Șoferul furgonetei a suferit răni în urma coliziunii.
Un alt accident fatal a avut loc în Curtis, unde un bărbat de aproximativ 70 de ani a pierdut controlul mașinii, a părăsit carosabilul și s-a izbit de un copac.
Se presupune că victima a suferit o problemă medicală înainte de accident, ceea ce a dus la pierderea controlului asupra autovehiculului.
Aceste tragedii ridică semne de întrebare privind siguranța rutieră pe drumurile din Galicia, autoritățile subliniind necesitatea unor măsuri suplimentare pentru prevenirea accidentelor de acest tip.