Român mort în străinătate după ce a fost reținut două săptămâni într-un centru de detenție pentru imigranți
Cristian Dumitrașcu, un bărbat de naționalitate română în vârstă de 50 de ani, a murit duminică, 5 martie 2023, la mai puţin de două săptămâni după ce a fost reţinut de poliţiştii de frontieră americani în Otay Mesa din San Diego (California) și trimis la Centrul de detenție din aceeași localitate, potrivit publicației El Imparcial.
Ofițerii Vămii și Protecției Frontierei din SUA l-au reținut pe 22 februarie pe Dumitrașcu în apropierea portului de intrare în Statele Unite, Otay Mesa, a anunțat agenția luni, 6 martie, într-un comunicat de presă.
El a fost predat în custodia ICE (Serviciului de Imigrare și Control Vamal al Statelor Unite) la data de 1 martie și ținut la Centrul de detenție Otay Mesa.
Potrivit oficialilor ICE, o autopsie a trupului neînsuflețit al conaționalului nostru va stabili oficial cauza morții acestuia. Autoritățile ICE au remarcat că Dumitrașcu a avut o audiere programată pentru 16 martie și că detalii suplimentare despre moartea sa nu au fost disponibile până luni.
După cum relatează The San Diego Union-Tribune, Marcus Johnson, purtător de cuvânt al ICE, a refuzat să comenteze ancheta aflată în desfășurare sau motivul pentru care Dumitrașcu a fost reținut.
Biroul Inspectorului General al Departamentului pentru Securitate Internă, Biroul ICE pentru Responsabilitate Profesională și Ambasada României la Washington, D.C. au fost informate cu privire la moartea românului, au spus oficialii. În același timp, personalul ERO San Diego a sesizat rudele apropiate.
„ICE rămâne angajat să se asigure că toți cei aflați în custodia sa locuiesc în medii sigure și umane. Îngrijirea medicală cuprinzătoare este oferită din momentul sosirii persoanelor și pe toată durata șederii lor”, a precizat agenția într-un comunicat.
Standardele de detenție impun ca toate persoanele aflate în custodia ICE să primească examinări medicale în termen de 12 ore de la sosirea la fiecare unitate de detenție, o evaluare completă a sănătății în termen de 14 zile de la intrarea în custodia ICE sau de la sosirea într-o unitate, precum și acces la programări medicale și îngrijire de urgență 24 de ore, au spus oficialii luni.
Acesta este al doilea deces al unei persoane aflate în custodia ICE din anul fiscal 2023, potrivit site-ului web al agenției.