Șase familii de români, trăiesc în case ocupate ilegal în Spania: fără curent, gaz și apă potabilă
Șase familii de români locuiesc în opt case abandonate, ocupate ilegal la marginea orașului Tordesillas, în provincia Valladolid din Spania, fără apă potabilă, curent sau gaz, folosind un singur furtun ca sursă de apă. Membrii acestei mici comunități spun că trăiesc astfel temporar, pentru a lucra ca muncitori sezonieri în agricultură.
Potrivit Libertatea, ca citează publicația spanolă El Norte de Castilla, așezarea improvizată se află lângă o substație electrică și în apropierea șoselei Madrid–La Coruña, într-o zonă intrată recent în atenția Gărzii Civile pe fondul unor anchete privind jafuri în regiune.
Așezarea improvizată și condițiile de trai

În jurul prânzului dintr-o zi de marți, o adolescentă de 14 ani, Sara, este descrisă făcând zilnic același drum: iese dintr-una dintre case și umple canistre din furtunul care curge neîntrerupt. Ea spune că nu știe de unde vine apa, iar pentru locuitori acesta este punctul central al așezării, singura soluție practică pentru a-și procura apa.
În locuințe nu există electricitate, apă curentă sau gaz, iar încălzirea se face cu o sobă improvizată. În apropierea uneia dintre case sunt parcate mai multe mașini, unele cu aspect de vehicule scoase din uz.
Muncă sezonieră și copii fără școală în perioada din Spania
Sara s-a născut în Valladolid și locuiește împreună cu mama ei, Violeta, în vârstă de 39 de ani, și fratele ei, Florinm de 18 ani. Tatăl fetei și soțul Violetei sunt plecați la muncă pe câmp. Violeta afirmă că bărbații „sunt la tăiat vița-de-vie” și explică ritmul acestui trai: „Stăm câteva luni, apoi plecăm. Lucrăm prin diferite locuri”.
Locurile de muncă sunt obținute printr-un angajator din Olmedo, iar membrii familiilor lucrează ca zilieri în agricultură. Florin spune că a mers la școală într-un sat din Zamora, dar nu intenționează să-și continue studiile și vrea să ducă aceeași viață, cu muncă sezonieră.
În cazul Sarei, mama susține că în lunile petrecute în Spania nu merge la școală, dar că urmează cursurile în România; fata afirmă că își dorește să devină polițist, „dar în România”.
O altă membră din această comunitate, Valentina, în vârstă 21 de ani, spune că știe că apa nu este potabilă, însă „este tot ce avem”.
Ancheta privind jafurile și pașii ceruți proprietarului imobilelor
Zona a intrat în atenția Gărzii Civile după arestarea a patru bărbați, într-un dosar legat de jafuri comise în baruri și restaurante din provincia Valladolid și din zonele învecinate. Ancheta Poliției Judiciare a început în octombrie și a descris un mod de operare cu mobilitate ridicată, planificare și logistică, inclusiv recunoașteri înaintea loviturilor și folosirea unor bare metalice pentru a forța intrarea. Trei dintre cei patru arestați au fost încarcerați.
Familiile din așezare afirmă că nu au legătură cu aceste fapte: „Au fost persoane arestate, dar noi nu avem nimic de-a face cu asta”, spune Violeta.
În paralel, Garda Civilă a cerut companiei Iberdrola, proprietarul imobilelor, să depună o plângere oficială pentru ocuparea ilegală a locuințelor, ceea ce poate declanșa demersuri împotriva celor care stau în case fără drept. Într-un alt caz amintit, petrecut anul trecut în Spania, în provincia Castellón, proprietarul unei vile de lux a ajuns să-și demoleze parțial propria casă pentru a scăpa de un bărbat care locuia acolo ilegal.
