vineri, 22 noiembrie 2024
Informația fără granițe


Șase românce din Anglia salvate de polițiști din mâinile proxeneților

Scris de: Mihai Diaconu , înv Din diaspora Știri - sâmbătă, 20 iunie 2020 Etichete: , , , ,

- Conținut sponsorizat -

Polițiștii din Luton, Marea Britanie, au salvat șase românce exploatate de proxeneți în cursul după-amiezii de joi, 18 iunie 2020, în urma unui raid efectuat la trei case din localitate care erau suspectate a fi bordeluri clandestine. La operațiune au participat peste 30 de profesioniști din Poliție, voluntari de la asociația Azalea și angajați ai departamentul de sănătate din Luton Borough Council.

Una dintre casele unde au efectuat raidul forțele de ordine britanice

- Continuarea după publicitate -

În urma raidurilor efectuate, se transmite pe site-ul Poliției din Bedfordshire County, polițiștii au pus sub arest trei bărbați din Luton, unul din Kent, precum și două femei din Luton suspectate că ar fi cele care conduceau bordelurile. Cele șase persoane arestate vor rămâne în arestul poliției pe măsură ce ancheta va continua, precizează polițiștii britanici.

Polițiștii arestând unul dintre proxeneți

Victimele proxeneților au fost conduse într-un centru de primire din Bedfordshire și vor primi ajutor specializat pentru a depăși traumele suferite și a depune mărturie împotriva celor care le-au exploatat.

- Continuarea după publicitate -

„Poate fi nevoie de până la 10 întâlniri cu polițiștii sau cu o agenție înainte ca victimele să se simtă în largul lor și în siguranță pentru a comunica cu noi și a primi sprijin, de aceea este important să continuăm aceste operațiuni”, a declarat inspectorul Jim Goldsmith, cel care a condus operațiunea de joi.

„Organizațiile criminale le vor minți, le vor umili și le vor exploata pe victime pe piața sexuală, totul în numele banului. Mii de femei de pe piața sexuală din Marea Britanie sunt aduse în această țară cu promisiuni false făcute de aceste rețele criminale. Clienții lor ar trebui să fie conștienți pe deplin cât de nemiloasă este natura acestei industrii”, a mai adăugat Goldsmith.

 

„Dacă aveți informații despre astfel de activități criminale, vă rugăm să ni le semnalați la numărul de telefon 101 sau pe site-ul nostru. Puteți de asemenea să semnalați astfel de informații în mod anonim și prin linia verde Modern Slavery Helpline la numărul 08000 121 700. Azalea este o organizație neguvernamentală locală care lucrează cu victimele traficului de persoane. Pentru consiliere sau pentru a semnala orice problemă, contactații la 01582 227303”, scrie la sfârșitul comunicatului poliției.