Situația la frontieră în ultimele 24 de ore și timpul de așteptare la intrarea și ieșirea din țară
Aproximativ 104.200 persoane, cetățeni români și străini, au trecut granițele României în ultimele 24 de ore, informează Poliția de Frontieră Română printr-un comunicat de presă trimis redacției noastre. În ceea ce privește numărul de autovehicul cu care aceste persoane circula, acesta este de 31.700, dintre care 8.700 erau automarfare. Potrivit sursei citate, pe sensul de intrare au fost aproximativ 48.400 persoane cu 15.000 mijloace de transport, iar pe cel de ieşire 55.800 persoane cu 16.700 mijloace de transport.
Află cât timp ai de așteptat la vamă cu aplicația TAVRO. Intuitivă, simplă și fără publicități
„Frontiera cu Ungaria, prin cele 11 puncte de trecere, a fost tranzitată de aproximativ 38.800 de persoane şi 16.100 de mijloace de transport (3.500 automarfare), din care pe sensul de intrare în ţară au fost aproximativ 15.000 de persoane cu 7.300 mijloace de transport”, informează PFR.
Conform informațiilor furnizate de aplicația TAVRO – Timp Așteptare Vamă România, care preia datele direct de pe site-ul Poliției de Frontieră, pe sensul de intrare în țară, pentru autoturisme, la ora 12:30 de astăzi, 30 august 2020, se aștepta:
- 40 de minute la vama Siret;
- 30 de minute la Halmeu și Petea;
- 20 de minute la vămile Borș, Calafat, Giurgiu, Nădlac II, Negru Vodă, Urziceni și Vama Veche;
- 10 minute la toate celelalte puncte de trecere a frontierei;
- la Dobromir, Lipnița, Naidăș, Oancea și Rădăuți Prut traficul este suspendat temporar.
Pe același sens, dar pentru camioane, timpul de așteptare era de:
- 40 de minute la vama Calafat;
- 30 de minute la Galați, Giurgiu, Halmeu și Siret;
- 20 de minute la Borș, Negru Vodă, Ostrov și Vama Veche;
- 10 minute la toate celelalte puncte de trecere a frontierei;
- la Naidăș și Oancea traficul este suspendat temporar.
Pe sensul de ieșire, în schimb, pentru autoturisme se aștepta:
- 40 de minute pentru cine trece prin vama Nădlac;
- 30 de minute pentru cine iese din țară prin Nădlac II, Petea, Urziceni și Valea lui Mihai;
- 20 de minute la Borș, Calafat, Giurgiu, Negru Voda, Siret și Vama Veche;
- 10 minute la toate celelalte puncte de trecere a frontierei;
- la Dobromir, Lipnița, Naidăș, Oancea și Rădăuți Prut traficul este suspendat temporar.
În timp ce camioanele așteptau pe sensul de ieșire câte:
- 30 de minute la Petea și Siret;
- 20 de minute la Albița, Borș, Calafat, Giurgiu, Halmeu, Negru Vodă, Ostrov și Vama Veche;
- 10 minute la toate celelalte puncte de trecere a frontierei;
- la Naidăș și Oancea traficul este suspendat temporar.
În ceea ce priveşte activităţile specifice, în zonele de competenţă – punctele de trecere şi „frontiera verde” – poliţiştii de frontieră au constatat:
- 59 fapte ilegale (17 infracţiuni şi 42 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini;
- au fost descoperite, independent sau în colaborare cu alte instituţii, bunuri nedeclarate (ce urmau a fi introduse ilegal în ţară), care depăşeau plafonul vamal admis ori suspecte a fi contrafăcute, în valoare totală de peste 256.000 lei;
- valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la aproximativ 15.800 lei.
- nu s-a permis intrarea în ţară a 66 de cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege;
- nu s-a permis ieşirea a 10 cetăţeni români din diferite motive legale.