Șofer român de camion, ucis pe o autostradă din Germania de o ambulanță
Un bărbat român, în vârstă de 59 de ani, și-a pierdut viața într-un accident tragic pe autostrada A3, în direcția Austria, în apropiere de Iggensbach, Bavaria, în seara zilei de 24 octombrie 2024.
Potrivit unui comunicat al Poliției din Niederbayern, incidentul s-a produs când conaționalul nostru, implicat într-un alt accident, a părăsit vehiculul și a încercat să traverseze autostrada spre banda de urgență.
În acel moment, a fost lovit de o ambulanță care se deplasa întâmplător în zonă, relatează site-ul german de știri merkur.de.
Ambulanța, condusă de un tânăr de 21 de ani din Austria, nu a putut evita impactul, iar românul a suferit răni fatale în urma coliziunii. Șoferul ambulanței a scăpat nevătămat.
În urma tragicului accident, traficul a fost complet blocat pe segmentul dintre Iggensbach și Garham, în direcția Austriei, iar circulația a fost deviată.
Pentru investigarea cauzelor și desfășurării accidentului, a fost implicat un expert, la cererea procuraturii, iar echipajele de pompieri din Iggensbach au oferit sprijin în procesul de documentare.
Poliția rutieră din Passau solicită martorilor să contribuie la clarificarea circumstanțelor prin oferirea de informații la numărul de telefon 0851 9511 5021 sau la orice altă secție de poliție.