Suporter român mort în Germania în timpul unui meci de fotbal. A căzut de la tribuna superioară
O tragedie a umbrit finala Ligii Națiunilor dintre Portugalia și Spania, disputată duminică seară pe stadionul Allianz Arena din München, în fața a peste 70.000 de spectatori.

Un suporter român în vârstă de 34 de ani a murit în urma unei căderi de la aproximativ opt metri înălțime, în timpul primei reprize de prelungiri a meciului, relatează ziarul german BILD.
Incidentul s-a petrecut în sectorul 207, la nivelul median al stadionului. Conaționalul nostru a căzut în gol și a aterizat în sectorul 103, rezervat presei. Impactul a fost devastator.
Zona a fost imediat izolată de circa 40 de agenți de securitate, iar echipajele medicale au intervenit de urgență.
Sohrab Taheri-Sohi, purtător de cuvânt al Crucii Roșii Bavareze, a declarat pentru sursa citată:
„Suporterul a fost în stop cardiac imediat după cădere. Salvatorii au efectuat manevre de resuscitare mai bine de o oră.
A fost necesară și intervenția unui echipaj de urgență psihosocială pentru jurnaliștii aflați în tribuna de presă, precum și pentru prietenii victimei.
Un astfel de accident dramatic nu a mai avut loc în Allianz Arena în ultimii 20 de ani. Supraviețuirea după o cădere de la opt metri este aproape imposibilă.”
Bărbatul, despre care autoritățile au transmis că era de origine română și locuia în Bavaria, a fost declarat decedat la ora 00:06, în ciuda tuturor eforturilor medicale.
„În ciuda tuturor eforturilor medicale pentru a-i salva viața, acesta a murit, din păcate, la ora 00:06. Gândurile noastre sunt alături de familia sa în aceste momente grele”, a transmis un purtător de cuvânt al UEFA.
În timp ce stadionul încă vibra de emoțiile meciului – Portugalia câștigând trofeul cu 5-3 după loviturile de departajare (2-2 după prelungiri) – pentru cei care au asistat la tragedie momentele de sărbătoare au pălit complet în fața durerii.
Cristiano Ronaldo primea trofeul Ligii Națiunilor la ora 00:08, la doar două minute după confirmarea oficială a decesului suporterului.
Poliția a deschis o anchetă pentru a stabili circumstanțele exacte ale tragediei.
Au fost audiați martori și au fost analizate înregistrările video disponibile. Potrivit poliției, „nu există indicii care să sugereze altceva decât un accident tragic”.
Evenimentul a stârnit reacții emoționante și din partea oficialilor celor două echipe finaliste. Selecționerul Spaniei, Luis de la Fuente, a transmis la începutul conferinței de presă:
„Permiteți-mi, înainte de a începe, să transmit condoleanțele noastre familiei fanului care, așa cum am fost informați, a decedat.
Asta ne reamintește ce este cu adevărat important în viață. Cele mai sincere condoleanțe.”
Și selecționerul Portugaliei, Roberto Martínez, a afirmat: „Plângem pentru suporterul decedat. Este o veste extrem de tristă.”
Finala Ligii Națiunilor s-a încheiat cu victoria Portugaliei, dar seara de la München va rămâne în memorie marcată de durere și compasiune pentru viața pierdută într-un mod atât de tragic.