joi, 13 martie 2025
Informația fără granițe


Tânăr român, dispărut în Germania. Fratele din România a alertat autoritățile

Scris de: Mihai Diaconu , înv Articole corelate Din diaspora Știri - joi, 13 martie 2025 Etichete: , ,

Polițiștii din Focșani au fost sesizați cu privire la dispariția unui bărbat de 30 de ani, Stan Ștefan Alexandru, care nu și-a mai contactat familia de mai bine de o lună.

Stan Ștefan Alexandru. Sursă foto: Poliția Română.

- Continuarea după publicitate -

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea, fratele acestuia a anunțat autoritățile marți, 12 martie 2025, la ora 21:40, după ce a constatat că nu mai poate lua legătura cu el.

Ultima conversație telefonică dintre cei doi a avut loc pe 10 februarie 2025, când bărbatul se afla la muncă în Germania.

De atunci, familia nu a mai primit niciun semn de la el și nici apelurile telefonice nu au mai fost preluate.

- Continuarea după publicitate -

Stan Ștefan Alexandru are 1,65 m înălțime, aproximativ 80 kg, ochi căprui, păr șaten tuns scurt și față ovală.

Un semn distinctiv este tatuajul de pe antebrațul mâinii stângi, reprezentând o aripă de pasăre.

Oricine are informații despre locul în care s-ar putea afla bărbatul este rugat să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție sau să sune la numărul unic de urgență 112.