Tânăr român plecat la muncă în Spania, dat dispărut de familia din România
Un tânăr din Miercurea-Ciuc, plecat la muncă în Spania, a fost dat dispărut de membrii familiei sale după ce nici ei și nici prietenii săi nu au mai reușit să îl contacteze.
Potrivit Agerpres, ultima oară când au intrat în contact cu el a fost la data de 23 septembrie 2023, iar Poliţia Miercurea-Ciuc solicită ajutorul publicului pentru a obține informații care să conducă la găsirea acestuia.
Biroul de Presă al IPJ Harghita a comunicat că tânărul, Tinca Paul-Cătălin, în vârstă de 28 de ani, a fost dat dispărut de familia sa, care a semnalat dispariţia acestuia la poliţie.
Semnalmentele tânărului sunt: înălţime 1,80 metri, aproximativ 80 de kilograme, corpolent.
Poliţiştii fac apel la toţi cei care pot oferi detalii sau informaţii despre bărbat să apeleze de urgenţă numărul unic 112 sau să se adreseze celei mai apropiate unităţi de poliţie.
De asemenea, din informaţiile oferite de IPJ Harghita, în cursul acestui an, au mai fost înregistrate alte trei sesizări privind dispariţii similare.
Doi bărbaţi din Odorheiu-Secuiesc au plecat la muncă în Olanda și Danemarca și nu au mai fost contactaţi de familie. Un alt caz se referă la un bărbat din Şimoneşti, care revenea din Franţa și ar fi dispărut pe teritoriul Germaniei.