Tânăr român plecat la muncă în străinătate mort la numai 20 de ani. „Mi-ar lua o viață să-ți menționez virtuțile”
„Îmi lipsește acel zâmbet care m-a făcut să mă îndrăgostesc, cel care m-a înnebunit. Absența ta este foarte dureroasă, mai ales când legătura a fost foarte puternică. Mi-ar lua o viață să-ți menționez virtuțile. Ai fost pur și simplu uimitor. Mi-am imaginat că vei fi mereu lângă mine, despre asta vorbeam mereu. Toate proiectele împreună nu vor mai putea fi finalizate, mi se rupe sufletul. Îți promit că voi împlini proiectele noastre, te voi face mândru de mine. Te iubesc pentru totdeauna!”
Durerea din cuvintele scrise de iubita lui Ionuț Șindilaru te lasă pur și simplu fără aer, oricât de dur ai fi. Tânărul nostru conațional avea doar 20 de ani și toată viața înainte, cu o mulțime de planuri de îndeplinit alături de Ximena, dar un dramatic accident cu motocicleta i-a furat viitorul în numai câteva secunde.
Originar din comuna Santa Mare, județul Botoșani, Ionuț a plecat la muncă în străinătate pentru o viață mai bună și a ajuns astfel la Paris, în Franța. În seara zilei de 7 aprilie 2021, însă, și-a găsit sfârșitul pe străzile capitalei franceze în urma accidentului rutier menționat mai sus.
Mesajele pline de durere și regret au început apoi să apară în jurul orei 4:50. Mai întâi cel al surorii sale, apoi al mamei, al tatălui și ale rudelor și prietenilor tânărului român de 20 de ani.
„Nu te vom uita niciodată suflet frumos, te-am iubit și te vom iubi pentru totdeauna!”, a transmis Andreea, sora lui Ionuț.
„Nu te vom uita niciodată scumpul meu copil!”, a scris și Iulia Șindilaru.
„Mulțumesc Ionuț că veghezi asupra fiicei mele, lași un gol mare în urma ta”, a scris și tatăl Ximenei, iubita lui Ionuț.
Nu au întârziat să apară nici mesajele de solidaritate cu familia lui Ionuț. După cum bine știm cu toții, repatrierea unei persoane decedate și înmormântarea costă foarte mult, mai ales într-o perioadă de criză ca aceasta.
„Nu există cuvinte, care să explice durerea unui părinte atunci când viața copilului său este curmată într-o clipă, o asemenea veste nu ar trebui să primească nimeni. Astăzi, vestea că Ionut a părăsit această lume a adus o durere imensă atât în sufletul familiei sale, cât și în sufletele celor care l-au cunoscut. O asemenea pierdere, nu poate fi compensată cu nimic, dar putem susține această familie greu încercată, fiecare cu cât poate și binevoiește, pentru a-și putea aduce copilul acasă și pentru a-l înmormânta creștinește! Costurile pentru repatriere sunt foarte mari, deoarece Ionuț și-a găsit sfârșitul în Franța, acolo unde era plecat în căutarea unei vieți mai bune. Am atașat mai jos contul în care se pot face donații pentru aducerea lui Ionuț în țară și sper să nu rămânem indiferenți la durerea acestei familii”, a scris Duduc Mădălina pe Facebook.
Oricine dorește să contribuie cu cât poate la repatrierea lui Ionuț în țara natală și la înmormântarea sa, este rugat să facă o donație în contul Asociației Pro Santa Mare, al cărui IBAN îl vom reda mai jos pentru a putea fi copiat cu ușurință:
- RO64BRDE070SV45672250700
- Cod SWIFT: BRDEROBU