luni, 17 martie 2025
Informația fără granițe


Tânără moldoveancă, dispărută în Germania după o dispută avută cu soțul ei. Nu se mai știe nimic de ea de peste 10 zile

Scris de: Mihai Diaconu , înv Articole corelate Din diaspora Știri - luni, 17 martie 2025 Etichete: , , , ,

Marinela Obada, o tânără moldoveancă aflată în Germania, este dată dispărută de mai bine de o săptămână.

Marinela Obada. Sursă foto: Art Amely/Facebook.

- Continuarea după publicitate -

Ea a fost văzută ultima oară la data de 6 martie 2025 la adresa Hardfeldstraße 15 din Bruchsal.

Potrivit informațiilor apărute în mediul online, înainte de dispariție, tânăra ar fi avut o dispută cu soțul ei.

Familia Marinelei, inclusiv mama și sora sa, se află în prezent în Germania, iar autoritățile investighează cazul.

- Continuarea după publicitate -

Un apel public a fost lansat pe rețelele sociale pentru a ajuta la găsirea ei.

„ALERTĂ – PERSOANĂ DISPĂRUTĂ! Vă rugăm să ne ajutați în găsirea Marinelei Obada, care a fost văzută ultima dată în Bruchsal, Germania. Ultima sa activitate pe WhatsApp a fost înregistrată la ora 19:37”, se arată în mesaj.

Familia pune la dispoziție un număr de contact pentru orice informație despre locul în care s-ar putea afla tânăra.

Tatăl acesteia, Ion Obada, poate fi contactat la +373 611 00 919, prin apel sau WhatsApp.

Cei care dețin detalii relevante sunt rugați să anunțe autoritățile sau să contacteze familia.

- Continuarea după publicitate -

„Orice detaliu poate fi esențial! Vă rugăm să distribuiți acest mesaj pentru a ajunge la cât mai multe persoane. Mulțumim pentru sprijin și implicare!”, se mai precizează în apelul public.