O tânără româncă lăsată la leagănul de copii își caută părinții biologici: „Tatăl meu lucra în Germania”
O tânără în vârstă de 22 de ani, născută la Timișoara, își caută părinții biologici. Lăsată la Leagănul de copii DGASPC din Timișoara, la 5 luni a fost dată în plasament la o familie până la vârsta de 19 ani, iar acum vrea să-i cunoască pe cei care i-au dat viață: „Mama mea se numea Morar Diana Ramona, iar lucra în Germania”, a transmis tânăra într-un anunț publicat pe pagina The never forgotten Romanian children – Copiii niciodată uitați ai României.
Morar Daniela consideră că a venit timpul să-și cunoască familia de origine, părinții săi adevărați, frații și surorile.
„Până la 5 luni am stat la Leagănul de copii din Timișoara DGASPC, apoi am fost luată în plasament unde am stat până la vârsta de 19 ani. În toți acești ani am sperat ca într-o bună zi să apară și mama mea, am sperat să o pot strânge la pieptul meu și să-i povestesc totul despre mine și despre singurătatea din sufletul meu, dar din păcate nu a fost așa. Vă rog, ajutați-mă să o găsesc, distribuiți anunțul meu în speranța că cineva o să își amintească și de mine, că exist și eu pe această lume!”, este mesajul transmis de tânăra româncă.
Despre mama sa știe că se numește Morar Diana Ramona, și în anul 2001 avea domiciliul în Timișoara, str. Polona, Nr 2, Bl Cămin 6, Et1, Ap14, județul Timiș, unde stătea cu chirie.
„Părinții mei s-au și despărțit în iunie 2008”, adaugă Daniela.
Cine are informații care o pot ajuta să-și găsească părinții, este rugat să scrie un mesaj pe pagina Facebook „The never forgotten Romanian children – Copiii niciodată uitați ai României.