Tânără româncă stabilită în Spania: Singură într-o țară străină, dar cu o voință de fier

La doar 19 ani, Alexandra Hapău, o tânără originară din România, are o poveste de viață marcată de greutăți, dar și de o determinare impresionantă. S-a mutat în regiunea spaniolă Galicia la vârsta de 9 ani împreună cu tatăl și surorile sale și își amintește cu emoție primele impresii:

„Când am ajuns din România, mi s-a părut totul foarte frumos. Era o lume diferită de tot ce văzusem până atunci. Aveam chiar o cameră a mea și jucării”, a declarat ea pentru publicația spaniolă La Voz de Galicia.

Drumul către Spania a fost lung și dificil, o călătorie de trei zile cu autobuzul, dar speranța de a-și revedea mama și fratele mai mare, plecați înaintea lor, a fost cea care a susținut-o. Familia a ales Galicia la sfatul unei mătuși care locuia deja acolo și care le-a vorbit despre oportunitățile unei vieți mai bune.

Primele luni în Spania au fost însă grele. Neînțelegând limba, Alexandra s-a simțit izolată:

„Nu înțelegeam nimic. Nu vorbeam spaniola, iar copiii se îndepărtau de mine. Nu aveam prieteni. Eram foarte tristă și plângeam de furie.”

Totuși, în doar trei luni, a început să înțeleagă limba cu ajutorul desenelor animate și al cărților, hotărâtă să se adapteze: „Nu voiam să plec dintr-un loc atât de frumos. În România nu aveam nimic.”

După o perioadă petrecută în Negreira, familia s-a mutat în Vilagarcía, oraș pe care Alexandra îl consideră locul în care s-a simțit cel mai bine. Acolo, sprijinul profesorilor a fost esențial. Își amintește cu recunoștință de două dintre cele care au ajutat-o să se integereze: Loli, tutora ei, și Carmen, directoarea de studii și profesoară de sprijin:

„Le sunt profund recunoscătoare. Au fost cel mai bun lucru care ni s-a întâmplat atunci. Ne aduceau creioane colorate, cărți și chiar cadouri de Crăciun.”

Viața Alexandrei a cunoscut un nou moment de cumpănă atunci când tatăl ei a murit. Pierderea l-a dus într-o depresie profundă: „Stăteam doar în cameră. Nu mai voiam nimic și am renunțat la studii. Acum regret. Vreau să învăț pentru a avea o viață mai bună.”

În urmă cu un an, mama și două dintre surori s-au întors în România. Fratele s-a stabilit în Anglia, iar o altă soră s-a căsătorit și a revenit, de asemenea, în țară. Alexandra a ales însă să rămână în Santiago: „Eu nu vreau să plec. Sunt fericită aici”, spune ea, precizând că s-ar întoarce în România doar în vizită.

Rămasă singură, Alexandra a fost susținută doar de partenerul ei. A lucrat pentru o vreme ca îngrijitoare a unui copil autist, iar apoi s-a mutat cu familia iubitului ei. Acolo a descoperit organizația Cáritas, cu ajutorul soacrei.

Prin Cáritas, a urmat un curs de formare și a început să lucreze într-un hotel, însă programul încărcat nu îi permitea să continue studiile. Maria, de la Caritas, i-a oferit sprijin pentru a găsi un alt loc de muncă, iar acum Alexandra lucrează într-un cămin de bătrâni din cartierul San Lázaro și studiază la centrul Xelmírez I, unde urmează cursurile pentru obținerea diplomei de învățământ secundar. Planul ei este să continue cu un ciclu de formare profesională medie.

„Sunt foarte încăpățânată, iar dacă îmi propun ceva, îl voi obține. Mi-ar fi plăcut să fiu asistentă medicală și cine știe, poate voi reuși. Acum că am oameni care mă susțin, simt că pot face orice”, spune Alexandra, zâmbind. Cea mai mare bucurie pentru ea?

Prieteniile: „Nu aveam prietene când eram mică, dar acum am și pot să râd cu ele, să mergem la masă, să mă simt integrată. Este ceva care mă face fericită.”