Tânără româncă ucisă de iubit în străinătate. Vecin: „Aproape că i-a tăiat capul cu cuțitul”
O tânără de naționalitate română în vârstă de 23 de ani a fost înjunghiată mortal de concubinul său în vârstă de 22 de ani, de aceeași naționalitate. Tragedia a avut loc în jurul orei 14:00 a zilei de vineri, 18 noiembrie, într-un apartament închiriat în orașul german Speyer (landul Renania-Palatinat), unde cei doi locuiau împreună. Suspectul se află în arest.
După atacul mortal cu cuțitul asupra concubinei sale, suspectul nu a scos nici măcar o vorbă. El însuși are pe corp tăieturi și răni grave prin înjunghiere, potrivit purtătorului de cuvânt al Parchetului din orașul Frankenthal, din același land. Victima și suspectul formau un cuplu și călătoriseră din România în Speyer pentru a lucra în perioada Târgului de Crăciun.
„Când cuplul de români nu a venit la muncă în cursul zilei de vineri și suspectul și-a sunat șeful, spunându-i că s-a rătăcit, un angajat s-a dus la apartamentul unde erau cazați și l-a găsit pe tânărul de 22 de ani acolo, plin de sânge”, a declarat procurorul din Frankenthal, Huber Ströber, citat de Bild.
Suspectul a fost arestat de polițiști la fața locului și nu a opus niciun fel de rezistență, apoi a fost transportat la spital. Nu s-a aflat deocamdată de unde provin rănile înjunghiate ale suspectului. Motivul, fundalul crimei și relația dintre făptuitor și victimă sunt încă neclare.
Parchetul din Frankenthal și poliția din Ludwigshafen au început o anchetă în acest caz. În timp ce trupul sărmanei tinere decedate era autopsiat, suspectul a fost adus sâmbătă, 19 noiembrie, în fața judecătorului. Pe numele său a fost emis un mandat de arestare preventivă pentru omor din culpă.
Potrivit proprietarului locuinței unde a avut loc crima, cuplul ar fi închiriat un apartament de vacanță acolo cu doar o zi înainte de tragicul eveniment. Proprietarul nu a vrut să dezvăluie identitatea și nici locul de unde a venit cuplul.
Un alt localnic, care locuiește la câteva case distanță de locul crimei, a declarat cotidianului Bild: „După ce cadavrul a fost găsit, unii bărbați din serviciile de urgență au ieșit din casă albi ca varul. Am auzit că agresorul sărmanei femei aproape că i-a tăiat capul cu cuțitul”.
Poliția nu a dorit să comenteze contextul în care a fost descoperit cadavrul victimei. Investigațiile sunt în plină desfășurare.