Trista poveste a unui român rămas de mic fără mâini. Străinătatea i-a oferit o nouă viață
În localitatea L’Isle-d’Espagnac din Franța, povestea românului Cătălin Ignat, este una care a emoționat profund comunitatea. Cătălin a suferit arsuri grave la mâini în copilărie, provocate chiar de mama sa, relatează Charente Libre.
Recent, la vârsta de 35 de ani, a fost angajat la Asociația Régie Urbaine din Angoulême, la departamentul de spații verzi, îndeplinindu-și visul de a lucra în aer liber.
Cătălin a avut o copilărie dramatică. La numai un an și jumătate, în România, mama lui i-a ars intenționat mâinile pe o plită încinsă:
„Nu știu cu adevărat de ce. Conform mătușii mele, ar fi fost o răzbunare din partea ei pentru că tatăl meu a părăsit-o”, a spus tânărul român.
Amintirile sunt vagi, durerea ascunsă, dar urmele abuzului sunt vizibile.
După opt operații chirurgicale în România, doar degetul mare și arătătorul de la mâna stângă i-au rămas.
Copilul a fost apoi abandonat de mama sa și plasat într-un orfelinat până când o familie din țara noastră l-a adoptat la vârsta de 12 ani:
„Am fost fericit cu părinții mei adoptivi. Erau săraci, dar iubitori”, a mărturisit el.
Cătălin s-a mutat în Franța în 2009, când avea 21 de ani, fără a ști să citească, să scrie sau să socotească.
„Nu am fost niciodată la școală. La vremea aceea, în România, în anii ’90, copiii cu handicap nu erau o prioritate”, a spus el cu tristețe.
Cu ajutorul celor de la „Epnak”, un centru public de formare pentru persoane cu handicap, și-a clădit un drum profesional.
Începând cu 20 noiembrie, a fost angajat la la Asociația Régie Urbaine din Angoulême, la departamentul de spații verzi.
„Nu pot sta închis, îmi place să mă mișc, să fiu în natură”, a menționat admite bărbatul român.
Angajarea sa a fost rezultatul unui efort susținut, începând cu cursuri de franceză și scrierea CV-ului, până la un stagiu de patru luni la Asociația Régie Urbaine.
„Întâlnesc oameni minunați, creez legături, învăț multe lucruri. Cu salariul meu pot să le ofer copiilor mei ceea ce își doresc, să le dau ceea ce eu nu am avut”, a spus românul exprimându-și recunoștința și satisfacția pentru acest nou capitol al vieții sale.
Dedicat muncii și dezvoltării sale continue, Cătălin Ignat a demonstrat că, în ciuda adversităților, își poate construi o viață împlinită:
„Trebuie să merg înainte, nu am de ales. Franța m-a reconstruit, mi-a deschis uși. Am vrut să dau un sens vieții mele, să-mi spun că este posibil să fiu fericit. Povestea mea este forța mea. Mi-am lăsat trecutul în urmă și nu am nicio dorință de a-mi cunoaște părinții. Nu contează unde sunt”, a conchis el.