luni, 25 noiembrie 2024
Informația fără granițe


Ultimul mesaj al Cristinei Țopescu despre românii din diaspora: Au coloana dreaptă deși muncesc pe rupte prin străinătate

Scris de: Daniela Stoica , înv Din România Știri - duminică, 12 ianuarie 2020 Etichete: , , , , ,

- Conținut sponsorizat -

Cunoscuta prezentatoare și jurnalistă Cristina Țopescu a fost găsită fără viață în seara zilei de duminică, 12 ianuarie. A fost găsită moartă în pat, îmbrăcată în haine de noapte. Polițiștii spun că este posibil ca femeia să fi murit în timp ce dormea.

În aprilie 2013 a intrat în politică, înscriindu-se în PSD de unde însă a demisionat la scurt timp. În prezent, Cristina Țopescu era consilieră la Ministerul Sănătății. La ultimele alegeri prezidențiale care au avut loc în luna noiembrie a anului care tocmai s-a încheiat, jurnalista îndemna oamenii să iasă la vot dând exemplu românilor din diaspora. Iată ce scria pe pagina ei de Facebook:

- Continuarea după publicitate -

„Diaspora e iar la înălțime, îi iubesc pe românii ăștia ai noștri! Au coloana dreaptă deși muncesc pe rupte pe unde trăiesc și sunt și hotărâți, cu ei nu le mai merge ticăloșilor. Arătăm și noi, ăștia din țară, că ne ridicăm la înălțimea fraților plecați? Sau ne-au îndoit spatele ăia ce tocmai nu mai au guvern? Eu zic să nu mai aibă nimic, ca să-și învete lectia, nu? Hai, la vot cu voi!”, scria jurnalista româncă pe pagina ei de Facebook.

Într-un articol publicat în Ziariștii, în noiembrie 2019, Cristina Țopescu își spunea părerea despre rolul avut de diaspora la alegerile din ultimii ani:

Pe Iohannis l-au făcut președinte ticăloșia PSD-ului față de diaspora și, nu mai puțin, Ponta cu aroganța lui. ‘Micul Titulescu’ a ales să fie mârlanul care n-a vrut să fie Klaus, iar la asta s-a adăugat, extra bonus, prostia crasă a lui Dragnea&co. Ei ne-au ‘iluminat’. Diaspora s-a trezit prima, după care tot ea ne-a trezit și pe noi, românii din țară. A fost un moment de grație, iar beneficiarul, nimeni altul decât candidatul sobru, auster, fără abilități cu care să inspire și să extazieze masele. Mult le mai datorează președintele românilor noștri din afara granițelor, enorm!

- Continuarea după publicitate -

Revolta diasporei și efectul ei de domino înăuntrul țării au fost elementul-surpriză pe care nici măcar vreun Mossad sau vreun CIA nu l-ar mai fi putut controla, de și-ar fi propus să facă asta.”

Cristina Țopescu s-a născut la Oradea, în 1960 (avea 59 de ani). A fost fiica lui Cristian Țopescu, celebru comentator sportiv. A intrat în lumea televiziunii în perioada 1870-1979, când a apărut în emisiuni pentru copii. A absolvit facultatea de Limbi Străine din București.

Cunoscută ca prezentatoare de televiziune, în 2013 a devenit membră a PSD, în acel moment a încetat colaborarea cu televiziunea Prima Tv pentru care prezenta „Focus”, principala emisiune de știri a televiziunii. În 1989 a încercat să fugă din România și a fost arestată primind trei luni de închisoare. A fost eliberată din arest pe 19 decembrie 1989.