joi, 21 noiembrie 2024
Informația fără granițe


Un român și-a dat foc în Spania, pe acoperișul locuinței sale, după ce s-a certat cu fosta iubită

Scris de: Mihai Diaconu , înv Articole corelate Din diaspora Știri - vineri, 31 mai 2024 Etichete: , , , ,

- Conținut sponsorizat -

Un bărbat în vârstă de 44 de ani și de naționalitate română se află internat în stare gravă după ce și-a dat foc pe acoperișul locuinței sale din localitatea Humanes de lângă Capitala Spaniei, în urma unei discuții aprinse cu fosta sa parteneră, conform informațiilor furnizate de Garda Civilă.

Incidentul, informează publicația La Razon, a avut loc pe strada Adelfa, la numărul 27, în după-amiaza zilei de duminică, 26 mai 2024.

- Continuarea după publicitate -

Potrivit surselor polițienești, totul a început cu o ceartă între cei doi foști parteneri, după ce femeia, în vârstă de 47 de ani, i-a luat bărbatului cardurile bancare și i-a cerut să părăsească locuința.

Cei doi aveau antecedente de conflicte anterioare, dar fără a fi vorba de violență domestică, mai precizează sursa citată.

Disputa a escaladat rapid, iar la ora 19:30, o persoană a sunat la poliția locală pentru a raporta cearta violentă. Poliția locală a contactat imediat Garda Civilă din Arroyomolinos pentru asistență.

- Continuarea după publicitate -

La ora 22:00, femeia a sunat din nou la poliție, anunțând că fostul său partener amenința că își va da foc.

Agenții s-au deplasat rapid la fața locului și l-au găsit pe bărbat pe acoperiș, cu o canistră de benzină și o brichetă în mână.

În ciuda încercărilor polițiștilor de a-l calma, bărbatul și-a dat foc și a căzut de pe acoperiș, în flăcări.

Polițiștii au reușit să stingă focul, iar paramedicii de la Summa au stabilizat victima înainte de a o transporta la Spitalul La Paz.

Bărbatul a fost internat în Unitatea de Arși cu arsuri pe 30% din suprafața corpului și în stare gravă.

- Continuarea după publicitate -

În prezent, el continuă să fie spitalizat, ceea ce a împiedicat autoritățile să îi ia declarații.