Un român și un spaniol riscă până la 8 ani de închisoare. Au exploatat, în condiții de sclavie, peste 200 de persoane
Ancheta autorităților spaniole a început după ce un muncitor român a denunțat condițiile de sclavie la care era supus, fără forme legale de muncă și obligat să doarmă într-un depozit vechi care nu avea nici măcar o baie. Anchetatorii au descoperit că în aceeași situație se aflau alți 200 de lucrători din Europa de Est.
Totul a început în anul 2015, scrie publicația spaniolă Diario de Burgos, când un cetățean român care lucra la cules ciuperci în localitatea Canicosa de la Sierra, din provincia Burgos (Castilia y León) s-a prezentat la Garda Civilă susținând că este exploatat de un conațional. Muncitorul român le-a povestit anchetatorilor că a fost recrutat în România de un alt bărbat român, ale cărui inițiale sunt C.L., cu promisiunea unui loc de muncă în Spania plătit cu un salariu de 2.000 de euro pe lună și un loc decent de cazare, într-un apartament pe care urma să-l plătească din câștigurile obținute. Alături de lucrătorul care, în cele din urmă, a denunțat abuzurile, C.L. a mai recrutat alți 9 oameni din România și i-a transportat el însuși pe toți, cu un microbuz, până în localitatea spaniolă menționată mai sus.
Odată ajunși acolo, însă, românii noștri s-au trezit cazați într-un depozit de lemn, vechi care era deținut de un cetățean spaniol cu inițialele J.A.A.P. În interiorul acelui depozit, bărbați, femei și chiar și copii erau constrânși să doarmă pe pământ, pe paie sau pe paleți. Nu aveau nici măcar o baie și, se mai precizează într-un comunicat al Ministerului Public, nu li se permitea nici să iasă afară pe timpul nopții, fiind încuiați cu toții în interiorul depozitului.
Muncitorii erau treziți în fiecare dimineață la ora 5:00 și erau transportați apoi cu o dubă de românul C.L. în munți unde culegeau ciuperci până la ora 22:00 sau, de multe ori, chiar și până la miezul nopții. Totodată, lucrătorii nu aveau nicio zi liberă pe săptămână.
Potrivit ancetatorilor, ciupercile culese erau livrate apoi bărbatului spaniol care îl plătea pe C.L. pentru acestea, iar românul plătea la rândul său fiecărui lucrător suma de 50 de euro pe zi, din care scădea, însă, 5 euro pentru transport și 1 euro pentru fiecare kilogram de ciuperci cules.
Cetățeanul spaniol neagă captul că ar fi ajuns la un acord cu C.L. pentru organizarea acestei rețele de exploatare a muncitorilor și spune că achiziția de ciuperci de la cetățeanul român nu a reprezentat mai mult de 5% din afacerea lui. Prin urmare, subliniază el, nu era interesat să desfășoare o astfel de activitate infracțională. Spaniolul mai susține, de asemenea, că le-a permis lucrătorilor români să stea într-un depozit pe care îl deținea „doar din pură caritate”, pentru că a văzut situația dificilă în care se aflau.
Forțele de ordine au descoperit în urma unei razii efectuate asupra depozitului circa 200 de persoane care erau cazate acolo, fără apă și fără saltele. Parchetul din Burgos a solicitat 8 ani de închisoare pentru fiecare dintre cei doi inculpați, pentru trafic de persoane și exploatarea forței de muncă. Procesul va avea loc în luna noiembrie a acestui an, mai informează sursa citată.