Un român stabilit în străinătate și-a vândut casa din România pentru a începe o afacere cu droguri. Arestat preventiv împreună cu un alt bărbat
Un cetățean român stabilit în Germania este cercetat după ce ar fi cumpărat aproximativ 13 kilograme de canabis, pe care intenționa să le vândă în România. Tranzacția, evaluată la 30.000 de euro, s-a încheiat cu un flagrant și cu arestarea preventivă a doi bărbați.
Potrivit unui comunicat de presă emis de DIICOT, procurorii Serviciului Teritorial Timișoara au dispus, la 24 aprilie 2026, reținerea a doi inculpați, de 47 și 50 de ani, unul dintre ei fiind recidivist. Cei doi sunt cercetați pentru trafic de droguri de risc.
Bărbatul de 47 de ani, cetățean român stabilit în Germania, ar fi obținut aproximativ 13 kilograme de canabis pentru a le comercializa pe teritoriul României. Pentru stabilirea detaliilor tranzacției, acesta ar fi luat legătura cu inculpatul de 50 de ani.

În zilele de 23 și 24 aprilie 2026, cei doi ar fi finalizat vânzarea și cumpărarea drogurilor pentru suma totală de 30.000 de euro. Din această sumă, inculpatul de 47 de ani ar fi plătit 20.000 de euro, bani proveniți din vânzarea unei locuințe.
Flagrantul a avut loc la 24 aprilie 2026, când bărbatul de 50 de ani a fost prins având asupra sa banii obținuți din vânzarea canabisului. Ulterior, în urma perchezițiilor făcute în municipiul Buziaș, anchetatorii au descoperit și ridicat 13 pungi în care se afla substanța interzisă.

Pe 25 aprilie 2026, judecătorul de drepturi și libertăți de la Tribunalul Timiș a decis arestarea preventivă a celor doi inculpați pentru 30 de zile.
Operațiunea a fost desfășurată de procurorii DIICOT Timișoara împreună cu polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, cu sprijinul jandarmilor din Inspectoratul Județean de Jandarmi Timiș.
Persoanele cercetate beneficiază, pe durata anchetei, de drepturile și garanțiile prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
