Valentin, mort în urma unui accident petrecut în străinătate. Zeci de zile s-a zbătut între viață și moarte, dar nu a mai putut fi salvat
O tragedie fără margini a lovit o familie de români din județul Satu Mare, după ce un tânăr de 18 ani a decedat în urma unui accident rutier petrecut în Austria.
Accidentul a avut loc pe autostrada A1, în zona Linz, la finalul lunii iulie, și a fost marcat de circumstanțe ieșite din comun.
Valentin, un tânăr de doar 18 ani, originar din satul Lechința, comuna Călinești-Oaș din județul Satu Mare, și-a pierdut viața în urma accidentului. S-a stins în noaptea zilei de 25 august, după ce zeci de zile s-a aflat între viață și moarte, informează Ziar Top de Arges.
Pe data de 31 iulie 2023, Valentin se afla la volan pe autostrada austriacă, avându-l alături pe tatăl său, în vârstă de 45 de ani.
În apropierea localității Sipbachzell, un automobil condus de un bărbat de 29 de ani din regiunea Urfahr-Umgebung a pierdut o roată, care s-a desprins și a izbit parbrizul mașinii în care se aflau cei doi români.
Potrivit lui Friedrich Stadlmayr, reprezentant al Direcției de Poliție de Stat, tânărul nostru conațional nu a avut nicio șansă de a evita impactul. Roata a lovit automobilul în care se aflau cei doi români și s-a izbit de parbriz.
Mașina a părăsit banda din dreapta, a lovit bara de protecție și s-a învârtit de mai multe ori. În cele din urmă, partea din spate a lovit balustrada metalică și s-a oprit pe terasamentul de lângă carosabil.
Atât Valentin, cât și tatăl său, au fost extrași din mașina avariată de către echipele de intervenție ale pompierilor.
Băiatul a suferit leziuni la cap extrem de grave și a fost transportat cu elicopterul la Spitalul Universitar Kepler din Linz. Tatăl, care a suferit răni mai puțin grave, a fost dus la același spital cu ambulanța.
Pasagerii autovehiculului care pierduse anvelopa au fost îngrijiți la fața locului de serviciile de urgență și nu au avut nevoie să fie transportați la spital.
După zeci de zile în comă, Valentin s-a stins din viață în noaptea de 25 august, în pofida eforturilor medicale și a speranței familiei că ar putea supraviețui.
O tragedie care ridică semne de întrebare cu privire la siguranța rutieră și la responsabilitățile care decurg din astfel de incidente tragice. Investigația cu privire la cauzele exacte ale accidentului și eventualele culpabilități continuă.