sâmbătă, 23 noiembrie 2024
Informația fără granițe


MAE: Românii vor putea tranzita Ungaria în condiții speciale începând din 15 iulie

Scris de: Daniela Stoica , înv Din diaspora Din România În evidență Informații utile Prima pagină Știri - duminică, 12 iulie 2020 Etichete: , , , , , , ,

- Conținut sponsorizat -

Ministerul Afacerilor Externe precizează că în cursul zilei de astăzi autoritățile ungare au anunţat noile măsuri privind condițiile de intrare pe teritoriul Ungariei, măsuri care vor intra în vigoare miercuri, 15 iulie 2020, de la ora 00:00.

Află cât timp ai de așteptat la vamă cu aplicația TAVRO. Intuitivă, simplă și fără publicități

- Continuarea după publicitate -

Astfel, conform informațiilor comunicate public de către autoritățile ungare, România a fost inclusă pe lista statelor galbene.

În consecință, cetățenilor care intră în Ungaria din România le sunt aplicabile următoarele dispoziții:

– la intrarea în Ungaria vor fi supuși examinării medicale, iar în cazul în care prezintă simptome specifice infectării cu COVID-19, nu li se va permite accesul în Ungaria;

- Continuarea după publicitate -

– în situaţia în care nu prezintă simptome, aceștia vor fi obligați să intre în carantină pe teritoriul Ungariei pentru o perioadă de 14 zile (instituţionalizată sau prin izolare la domiciliu), fiind luaţi în evidenţele autorităților sanitare ungare.

Cu toate acestea, intrarea pe teritoriul Ungariei va fi permisă, fără impunerea măsurii carantinei sau autoizolării, cetățenilor care vin din România și care prezintă la punctul de frontieră două teste moleculare negative pentru infecția cu SARS-CoV-2 efectuate în ultimele cinci zile. Cele două teste trebuie efectuate la o diferență de 48 de ore unul de celălalt, iar certificatele trebuie să fie emise în limba maghiară sau engleză.

Lucrătorii sezonieri din România pot, de asemenea, intra pe teritoriul Ungariei, cu condiția ca angajatorul ungar să transmită poliției ungare un formular electronic cu datele de identificare ale acestora. Punctele de trecere a frontierei în acest scop vor fi stabilite de conducerea poliției ungare.

Cu privire la tranzit, autoritățile ungare au precizat că acesta este permis, în următoarele condiții:

  • durata tranzitului să nu depășească 24 de ore;
  • persoanele trebuie să nu prezintă simptome specifice infecției cu COVID-19,  să demonstreze scopul călătoriei, respectiv dreptul de intrare în țara de destinație, eventual de tranzit.

Tranzitul se va efectua doar pe traseele desemnate şi publicate pe pagina web a poliţiei ungare, fiind indicate în mod explicit locurile de oprire/odihnă.

- Continuarea după publicitate -

Totodată, MAE precizează că autoritățile ungare pot permite accesul, pentru o perioadă de maximum 24 ore, pentru cetățenii anumitor state vecine cu Ungaria, pe o rază de maximum 30 de kilometri de la frontieră.

Ministerul Afacerilor Externe reamintește că cetățenii români pot solicita asistență consulară la numărul de telefon al Ambasadei României la Budapesta: 0036 13 847 689, al Consulatului General al României la Szeged: 0036 62 424 431 sau al Consulatului General al României la Gyula: 0036 66 464 579, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanență. De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție telefonul de urgență al misiunii diplomatice 0036 30 535 69 12 sau ale oficiilor consulare: 0036 30 6777 980 – Consulatul General al României la Szeged și 0036 30 6357181 – Consulatul General al României la Gyula.