Familie de români care se întorcea din Anglia, distrusă într-un accident cu 7 morți și 5 răniți
Şapte oameni şi-au pierdut viaţa duminică, 25 iulie, și alți 5 au fost răniți în urma impactului dintre un Mercedes şi un microbuz la Răcăciuni, în județul Bacău. În autoturismul Mercedes, cu volan pe dreapta, era o familie de români care se întorcea din Anglia, informează Observator News. În accident au decedat o femeie și doi copii din autoturism şi patru adulţi din microbuz.
Tragedia s-a produs la ora 08:10, pe DN2-E85 (Bacău – Adjud). În Mercedes se afla o familie cu trei copii care se întorcea din Anglia și se îndrepta spre Suceava. Tatăl, în vârstă de 37 de ani, era la volanul mașinii. Din păcate, mama şi doi dintre copii (un bebeluș de trei luni și fratele său de 7 ani) au murit în urma impactului cu microbuzul.
O altă familie care a fost distrusă în urma accidentului se afla în microbuz. Părinţii, copiii şi bunicii mergeau la mare. Vacanţa, însă, s-a transformat într-un coşmar.
Vinovat de tragedie este șoferul microbuzului, care a intrat pe contrasens și a izbit frontal autoturismul Mercedes. Impactul a fost atât de puternic încât toţi oamenii aflaţi în cele două maşini au rămas încarceraţi. Autorităţile din Bacău au declanşat planul roşu de intervenţie.
Doi dintre cei cinci răniţi – un copil şi un adult – sunt în stare gravă, a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Bacău, Mirela Romaneţ. Ceilalţi trei răniţi – doi adulţi şi un copil – se află internaţi pe secţia de chirurgie, cu traumatisme multiple.
„Toţi cei trei adulţi sunt internaţi pe secţia chirurgie cu traumatisme multiple. Unul dintre ei este în sala de operaţie. Ceilalţi doi sunt monitorizaţi în vederea unei eventuale înrăutăţiri a stării lor de sănătate. Ambii sunt conştienţi. La copii situaţia este puţin diferită. Un copil de 3 ani este într-o stare mai bună, fiind internat pe secţia de chirurgie pediatrică cu un traumatism cranio-cerebral minor, contuzie toraco-abdominală şi escoriaţii. Cel de-al doilea, de 15 ani, este în stare foarte gravă şi este internat cu fractură de bazin, ruptură de splină, fractură femur drept şi tensiune 4 cu 2”, a precizat purtătorul de cuvânt al SJU Bacău.
La faţa locului s-au deplasat forţe de intervenţie ale ISU din Bacău, Galaţi şi Vrancea. A fost solicitat şi elicopterul SMURD de la Iaşi. De asemenea, s-au deplasat echipaje ale SMURD de la Bacău şi Sascut, dar şi 4 ambulanţe de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Bacău.
Potrivit oamenilor legii, vinovat de accident se face şoferul microbuzului, care ar fi intrat pe contrasens.
„Azi-dimineaţă, în jurul orei 8.10, în afara localităţii Orbeni, un conducător auto de 46 de ani din judeţul Bacău, în timp ce conducea un autoturism 8+1 locuri pe direcţia de deplasare Bacău către Adjud ar fi intrat în coliziune frontală cu un autoturism condus de un bărbat de 37 de ani din judeţul Suceava, care circula din sens opus. Din impact a rezultat rănirea a cinci persoane şi decesul a altor 7 persoane. Conducătorii auto nu au putut fi testaţi alcoloscopil, le-au fost recoltate mostre biologice. Traficul a fost blocat,. Poliţiştii continuă cercetările în vederea stabilitrii cauzelor şi împrejurărilor în care s-a produs accidentul”, a declarat Cătălina Păduraru, IPJ Bacău.