sâmbătă, 23 noiembrie 2024
Informația fără granițe


Coșmarul unei românce din Spania: fostul iubit i-a dat foc la casă după ce s-au despărțit

Scris de: Mihai Diaconu , înv Articole corelate Din diaspora Știri - vineri, 17 decembrie 2021 Etichete: , , , , , , ,

- Conținut sponsorizat -

Monica Trăistaru sau Mona, cum o știu cu toții în localitatea spaniolă Rociana del Condado, din comunitatea autonomă Andalusia, a trecut prin coșmarul vieții sale după ce a început o relație cu un bărbat violent și gelos. Și nici după ce relația lor s-a terminat, femeia n-a mai putut trăi liniștită, fostul iubit ajungând să-i incendieze chiar și casa.

Povestea conaționalei noastre este relatată de Diario de Huelva, care precizează că Mona a ajuns în Rociana del Condado în urmă cu câțiva ani pentru a căuta o viață mai bună după ce a găsit un loc de muncă în agricultură. În aceeași localitate l-a cunoscut și pe bărbatul, de naționalitate română și el, cu care a început o relație ce avea să-i transforme viața într-un calvar.

- Continuarea după publicitate -

După nenumărate episoade de violență fizică și psihică din partea bărbatului, Mona a decis să pună capăt acelei relații, crezând că așa va reuși să scape definitiv de el. Din spusele femeii, gelozia individului era atât de incontrolabilă încât i-a interzis și să mai țină legătura cu tatăl copiiilor mei.

Cu toate acestea, nici după despărțirea de el, acesta nu a renunțat la gelozie și la violențe, a mai povestit Mona. „Ori ești cu mine, ori cu nimeni, îmi spunea.”

După ce a auzit aceste vorbe, și după alte gesturi agresive, Mona a înțeles că, în cele din urmă, bărbatul îi va face rău, așa că a decis să ceară ajutorul polițiștilor și a solicitat un ordin de restricție pe numele lui. A refuzat, însă, să depună o plângere penală împotriva acestuia, fiindcă știa că bărbatul „a suferit două infarcturi” în trecut și i-a fost frică să nu-i afecteze sănătatea.

- Continuarea după publicitate -

Individul s-a speriat atunci și s-a întors în România, dar nu a încetat să o hărțuiască pe femeie chiar și de la distanță.

„L-a sunat pe șeful meu și i-a cerut să mă dea afară de la muncă”, a povestit Mona pentru sursa citată.

În urmă cu câteva zile, însă, bărbatul s-a întors în Spania și i-a făcut din nou o vizită fostei iubite, dar ea l-a dat pur și simplu afară din casa ei, situată pe Calle Pizzaro din Rociana del Condado. Și a înțeles atunci că pentru ea calvarul nu s-a terminat încă, dar nu-și imagina, probabil, că va fi mai rău de atât.

În ziua următoare, mai exact pe 14 decembrie, s-a trezit din nou cu el la ușă, beat, și ea i-a deschis fiindcă a crezut că este un prieten cu care trebuia să meargă la Huelva. Bărbatul a intrat atunci în casă cu forța și, când a aflat că așteaptă un alt bărbat, a devenit extrem de violent.

Mona s-a apărat cum a putut, zgârâindu-l pe față, dar el a fost mai puternic și, după ce i-a smuls „o mână de păr”, s-a dus la bucătărie de unde a luat un cuțit cu care „a încercat să mă atace”.

- Continuarea după publicitate -

„Copiii mei, care erau în pijamale și șlapi, au luat câinele și au fugit în stradă”, a mai precizat românca din Spania.

La fel a făcut și ea, cu prima ocazie, dar bărbatul a rămas singur în casă și, văzând că nu-i poate face rău fizic femeii, pe care spunea că o iubea, a luat „niște plase cu haine” din sufragerie și le-a dat foc. Apoi le-a împrăștiat prin toate încăperile pentru a răspândi flăcările.

După ce a văzut casa cuprinsă de flăcări, bărbatul a fugit de la fața locului, dar a fost arestat la scurt timp după aceea de agenții de la Garda Civilă, care l-au găsit la câteva străzi distanță de casa incendiată.

- Continuarea după publicitate -

Mona, în schimb, și copiii ei, au rămas acum „fără bani și fără casă” și speră că șeful ei îi va da un avans pentru a putea merge înainte și a găsi o locuință nouă.

„Mi-a dat foc la casă, dar măcar am scăpat cu viață”, se resemnează românca noastră după tot calvarul.