Moldoveni exploatați în Spania de un conațional și un român. Acuzații riscă un total de 45 de ani de închisoare
La data de 27 ianuarie 2022, Secția a IV-a a Tribunalului Provincial din Sevilla intenționează să trimită în judecată pe cetățeanul moldovean Costel M., cunoscut sub porecla de Chiqui și pe cetățeanul român Ianos B., ambii acuzați de exploatarea prin muncă a șapte cetățeni din Republica Moldova, aduși în Spania pentru a lucra în domeniul agricol. Potrivit publicației spaniole Diario de Sevilla, procurorii cer o pedeapsă totală de 45 de ani de închisoare pentru cei doi infractori.
Mai exact, cetăţenii moldoveni au sosit în provincia Sevilla cu promisiunea unui loc de muncă în agricultură, cu un program normal de opt ore de muncă pe zi, cu un salariu cuprins între patru şi cinci euro pe oră şi cu o cazare în condiţii decente de trai.
În plus, acestora le erau arătate fotografii cu o casă frumoasă, unde le-ar fi fost promisă cazarea. Înainte de a pleca în călătorie, cei șapte moldoveni au fost nevoiți să plătească un comision de 130 de euro, plus încă 15 euro pentru un așa-zis control medical.
Potrivit procurorilor, cei doi acuzați aranjau cu terți care operau în țările estice, cel puțin din anul 2018, și recrutau diverse persoane din Moldova și alte țări est-europene pentru a le aduce la muncile agricole din Spania.
În acest mod, cei doi acuzați au reușit să recruteze șapte persoane care „mânate de situația economică precară prin care treceau în țara lor natală și de nevoia de a strânge bani, au decis să accepte oferta”. Cinci dintre ele au sosit în ianuarie 2019, în timp ce ultimele două, care formau un cuplu căsătorit, s-au alăturat în luna februarie a aceluiași an.
Moldovenii, alături de alți conaționali recrutați la rândul lor de cei doi acuzați, au fost duși în localitatea Pilas (Sevilla), unde au dormit timp de două nopți într-un garaj 18 persoane, „înghesuite pe saltele așezate pe jos, fără bucătărie, toaletă sau apă caldă”.
Ulterior, acești moldoveni au fost transferați în provincia Valladolid pentru a munci la strângerea recoltei. Acolo erau cazați într-o locuință cu condiții precare de trai (camere la fel de supraaglomerate ca garajul din Pilas), dormeau tot pe saltele așezate pe jos pe care, uneori, trebuiau chiar să le împartă. De asemenea, nu aveau lumină sau apă caldă.
După sfârșitul recoltei, moldovenii s-au întors în Pilas. Deși lucrau în fiecare zi a săptămânii, aceștia nu-și primeau salariul la sfârșitul zilei. În schimb, erau platiți de Costel M., care lucra ca șef de echipă, și „care niciodată nu a avut intenția să le dea salariul convenit inițial, dându-le doar 50 de euro ca să poată subzista și apoi încă 25 de euro”.
În momentul în care au văzut că acestea nu sunt condiţiile convenite în Moldova, muncitorii au vrut să se întoarcă în ţara lor. Atunci, Costel M. le-a cerut să plătească costul călătoriei în Spania şi le-a spus că dacă vor pleca „îi va pedepsi”.
Procuratura cere pentru fiecare dintre cele șapte infracțiuni de trafic de ființe umane în scopul exploatării prin muncă, o pedeapsă de șase ani și jumătate de închisoare. Astfel, cei doi acuzați riscă până la 45 de ani de închisoare în total.