joi, 21 noiembrie 2024
Informația fără granițe


Afacerea unei familii de români din Spania a început să aibă succes în pofida crizei provocate de pandemie

Scris de: Redacția Jurnal de Emigrant , înv Articole corelate Din diaspora Știri - luni, 31 ianuarie 2022 Etichete: , , , , ,

- Conținut sponsorizat -

Juan și Mihaela Necula, o familie de tineri români, în vârstă de 30, respectiv 26 de ani, fericiții părinți ai unui băiețel de cinci ani, au deschis în urmă cu un an firma „Reformas Integrales” în pasajul El Mirador din localitatea spaniolă Sariñena (Huesca, Aragon).

Cei doi antreprenori români povestesc cu plăcere cum datorită pandemiei, micuța lor afacere de renovare a început să-și înmulțească câștigurile, de la un client la altul.

- Continuarea după publicitate -

Conform celor relatate de publicația Alto Aragón, inițial familia Necula s-a apucat de renovarea propriei locuințe, pe care a cumpărat-o în capitala regiunii Monegros. Pas cu pas, au trecut la renovarea altor case, apartamente sau spații comerciale atât în ​​regiunea lor, cât și în provinciile Zaragoza, Huesca și Lleida.

Rezidenți în Sariñena de aproape patru ani, tinerii întreprinzători au știut să profite de această oportunitate. „Izolarea ne-a forțat să stăm acasă luni de zile și să petrecem cea mai mare parte a timpului cu familia, într-un spațiu adesea mic, în care nu ne-am simțit întotdeauna confortabil”, spun cei doi români.

După finalul stării de alertă, „oamenii au început să cumpere iar electrocasnice și să-și renoveze locuințele”, explică ei fenomenul social pe care l-au trăit. De altfel, criza coronavirusului a făcut ca cifra de afaceri a companiilor producătoare de mobilă și aparate de uz casnic să explodeze vertiginos. În plus, acest trend a reprezentat și o oportunitate pentru tinerii antreprenori care și-au început afacerea în domeniul renovărilor de locuințe, spații comerciale sau birouri.

- Continuarea după publicitate -

„Ne place să locuim aici, deși ne-a luat șase luni să găsim primul nostru apartament de închiriat. La scurt timp după aceea ne-am cumpărat casa și ne-am hotărât să înființăm afacerea”, precizează cei doi, cu privire la lansarea afacerii „Reformas Integrales”, înainte de începerea pandemiei.

Iar „renovările sunt principala noastră sursă de venit”, recunosc ei. Contrar tuturor așteptărilor, soții Necula au început în doar câteva luni să primească tot mai multe comenzi de la persoane interesate să-și renoveze locuința.

„În timp ce lumea se oprise parcă în loc, cererea de renovări a crescut exponențial, activitate căreia ne-am dedicat cu totul”, spun tinerii antreprenori, specializați în tâmplărie, amenajări interioare, izolații, printre multe altele. „Suntem calificați să executăm orice tip de lucrare legată de repararea, remodelarea sau decorarea încăperilor din locuințe, spații comerciale sau birouri”, precizează cei doi.

Inițial, Mihaela și Juan și-au început activitatea de renovare cu clienți foarte apropiați, la fel ca mulți alți antreprenori aflați la început de afacere. „Oamenii au vizitat casele renovate de noi și le-a plăcut atât de mult cum au ieșit, încât au început să comande să le renovăm și lor casele”, își amintesc cei doi.

Din gură în gură, vestea s-a răspândit și a funcționat excelent pentru acești tineri români, iar rezultatul le-a permis să-și facă un nume în acest domeniu. De atunci, au renovat și decorat numeroase case în ​​provinciile Zaragoza, Huesca și Lérida, iar activitatea lor nu a încetat să se dezvolte, în ciuda situației economice dificile prin care trecea Spania.

- Continuarea după publicitate -

„Suntem independenți, ceea ce înseamnă să lucrăm 24 de ore pe zi, dar munca noastră este satisfăcătoare. Când intrăm într-o casă, parcă ar fi a noastră, întrucât scopul nostru este să obținem satisfacția clienților noștri în toate fazele. Adică îi sfătuim în cel mai bun mod posibil, printr-un mod personalizat, ne adaptăm nevoilor acestora și îi ținem la curent cu orice noutăți sau schimbări apar în timpul procesului de renovare”, detaliază aceștia, fără a omite să evidențieze perfecționismul lor în finisaje.

Totul se face cu materiale de primă calitate, astfel încât cei doi antreprenori pot acorda o garanție de durată lucrărilor efectuate, pe lângă respectarea termenelor stabilite.

De asemenea, ei fac evaluări gratuite și oferă diversificarea tranzacțiilor și competențelor companiei de renovare integrală, care permite clientului să aibă o singură persoană de contact. Pentru orice proiect de acest fel, această caracteristică ușurează foarte mult activitatea.

Concluzionând, pandemia a distrus unele afaceri dar a contribuit, într-o măsură, la dezvoltarea altora. Exemplul oferit de perseverența, determinarea și flerul familiei Necula este edificator.