sâmbătă, 23 noiembrie 2024
Informația fără granițe


O româncă din străinătate a primit în mod necuvenit alocații pentru copii în valoare de 29.000 de euro

Scris de: Redacția Jurnal de Emigrant , înv Articole corelate Din diaspora Știri - luni, 14 martie 2022 Etichete: , , , , ,

- Conținut sponsorizat -

O femeie de naționalitate română a fost reținută vineri, 11 martie, de Poliția Federală din Passau (Bavaria), la un control efectuat în zona de odihnă denumită Rottal-Ost, de pe autostrada germană A3, în apropierea localității Berging. Femeia este acuzată că și-a însușit prin fraudă suma de peste 29.000 de euro.

În timpul controlului efectuat în jurul orei 15:00, ofițerii au găsit pe numele femeii o alertă stabilită de Parchetul din Wuppertal (Renania de Nord-Westfalia). Potrivit acesteia, românca era suspectă că ar fi primit în mod necuvenit alocații pentru copii valorând aproape 30.000 de euro, în perioada 2015-2017.

- Continuarea după publicitate -

Femeia ar fi înșelat instituția germană Familienkasse (Fondul Familiei), care se ocupă de acordarea alocațiilor pentru copii în Germania, cu ajutorul unor certificate școlare false pe numele propriilor copii, precum și a altor documente false privind statutul ei de rezident în Germania.

Din cauza riscului existent de sustragere de la urmărirea penală, instanța districtuală competentă a căutat-o pe inculpată prin mandat de arestare preventivă. Acum, femeia a căzut în plasa controlului efectuat pe autostrada A3. Poliția federală a trimis-o într-un centru de detenție din Bavaria, unde va sta până va fi adusă în fața instanței.