Germania: Șofer român cu camionul în flăcări pe autostradă
Un incendiu a izbucnit în dimineața zilei de miercuri, 20 aprilie, la remorca unui TIR condus de un șofer român pe autostrada germană A4 (Hessa) în direcția vest, între intersecțiile Wildeck-Hönebach și Friedewald (districtul Hersfeld-Rotenburg). Șoferul a scăpat nevătămat.
În momentul izbucnirii incendiului camionul se îndrepta spre Belgia, încărcat cu piese din tablă pentru industria auto și se afla pe podul de peste Valea Eichhorst.
Așa cum a raportat centrul de control al poliției districtului Hersfeld-Rotenburg, incendiul a fost anunțat la ora 4:48 dimineața. Șoferul a reușit să observe la timp că din remorca sa iese fum, a oprit și a detașat capul tractor de remorca în flăcări.
Cu toate eforturile pompierilor sosiți imediat la fața locului, focul era prea puternic și remorca a ars complet. Cauza izbucnirii incendiului nu a fost încă elucidată, după cum a anunțat poliția într-un comunicat de presă.
Autostrada A4 a fost închisă în zona accidentului timp de câteva ore. Conform declarației purtătorului de cuvânt al poliției din East Hesse, Sandra Hanke, traficul a fost dirijat pe lângă locul accidentului pe o singură bandă de mers, astfel încât pe o distanță de câțiva kilometri s-a format un ambuteiaj al vehiculelor care circulau dinspre joncțiunea Wildeck-Hönebach în direcția Friedewald.
La lucrările de stingere a incendiului și curățire a carosabilului au participat brigăzile de pompieri din Obersuhl și Bad Hersfeld împreună cu un personal de urgență format din aproximativ 20 de persoane.
La fața locului s-au aflat și lucrători de la THW (Technisches Hilfswerk) care au ajutat pompierii la descărcare. Din estimările preliminare ale poliției, s-au înregistrat pagube materiale în intervalul inferior al sumei de 100 de mii de euro.