Român mort în străinătate, după ce a fost surprins la furat și fugărit de un bărbat
Un bărbat român, suspectat de tentativă de furt în Zomergem, Belgia, a decedat în timp ce încerca să fugă de la locul faptei și era urmărit de un localnic, informează Sud Info.
Evenimentele s-au desfășurat în noaptea de marți spre miercuri, 11 octombrie, când un individ a încercat să părăsească grabnic scena unei tentative de furt.
El a fost surprins în timp ce încerca să pătrundă într-o locuință. „Persoana a fugit peste câmpuri”, a confirmat primarul Kim Martens.
Un localnic a încercat să îl urmărească, cu intenția de a-l opri, fără a exista, conform informațiilor disponibile până în acest moment, vreun indiciu de violență împotriva suspectului.
Ulterior, bărbatul, care conform primarului respectiv ar fi de naționalitate română, a fost descoperit decedat pe strada Durmstraat din Zomergem.
La sosirea poliției și a echipajelor de urgență, în ciuda eforturilor de resuscitare, viața lui nu a mai putut fi salvată. Se pare că suferise un atac de cord.
Moartea suspectului a fost confirmată în jurul orei 2:00 dimineața.
Parchetul a deschis o anchetă și a desemnat un medic legist pentru a stabili cauza exactă a decesului.