Doi români care au ucis un om în Franța, în urmă cu 20 de ani, depistați în Spania cu identități false
Doi cetățeni români au fost arestați în comunitatea autonomă Catalonia din Spania, de către agenții Mossos d’Esquadra, după 20 de ani de fugă, în urma unui asasinat comis în Franța în 2003.
Infractorii, un bărbat de 51 de ani și nepotul său, în vârstă de 39 de ani, ambii de naționalitate română, trăiau în Catalonia sub identități false, dându-se drept cetățeni croați, după ce în 2011 au fost condamnați în absență în Franța.
Conoform celor relatate de site-ul deia.eus, crimele lor includeau uciderea unui tânăr de 29 de ani în Franța, care încercase să elibereze o prostituată supravegheată de aceștia, precum și implicarea în proxenetism.
Crimele au fost descoperite în urma investigației unui alt caz, uciderea unei prostituate într-un bordel din Catalonia. Ambele cazuri au legături cu activitățile ilegale ale celor doi, inclusiv proxenetismul.
În timpul arestării lor, bărbatul de 39 de ani a exprimat remușcări, spunând că acum poate „dormi liniștit”.
Acest lucru marchează sfârșitul unei lungi perioade de evaziune și trai sub o falsă identitate, în timpul căreia și-au continuat activitățile ilegale și chiar au avut conflicte între ei, inclusiv o dispută financiară care a dus la separarea lor în 2010.
Ofițerii Mossos d’Esquadra a început urmărirea celor doi în urmă cu aproximativ un an și jumătat, identificându-i în cele din urmă datorită unui vehicul folosit pentru a fugi din Franța, care a fost descoperit într-o parcare.
Cei doi români au fost arestați în august, anul acesta, urmând a fi extrădați în Franța pentru a-și ispăși pedepsele. Investigațiile continuă și în cazul crimei din Catalonia, deși participarea lor a fost deocamdată exclusă.