Doi români morți în străinătate, într-un cumplit accident rutier
Un grav accident de circulație a avut loc în noaptea de marți, 5 decembrie, pe autostrada A8 în apropiere de nodul rutier Odelzhausen, în Landkreis Dachau (Germania), soldat cu decesul a doi cetățeni români.
Incidentul s-a petrecut în jurul orei 02:05, când un autoturism s-a izbit de un camion staționat transversal pe banda de accelerare, informează Today.de.
La momentul accidentului, carosabilul era extrem de alunecos din cauza ploii înghețate, ceea ce a contribuit la tragicul accident.
Cei doi bărbați români, în vârstă de 48 și 49 de ani, erau în tranzit prin Germania.
Din nefericire, la sosirea echipajelor de urgență, a fost confirmat decesul ambilor ocupanți ai autoturismului. Șoferul camionului, în vârstă de 64 de ani, a suferit răni ușoare în urma coliziunii.
Se estimează că daunele suferite de autoturism se ridică la 25.000 de euro, în timp ce pagubele camionului sunt evaluate la aproximativ 50.000 de euro.
La fața locului au intervenit numeroși pompieri din Dachau și Odelzhausen, echipaje de prim ajutor, un consultant tehnic al THW și angajați ai serviciilor de întreținere a autostrăzilor.
Autostrada A8 a fost complet blocată spre München după accident, până la ora 12:15.
Martorii care pot oferi informații relevante despre accident sunt rugați să contacteze inspecția de trafic din Fürstenfeldbruck la numărul de telefon (0 89) 89 11 80.