vineri, 22 noiembrie 2024
Informația fără granițe


Român întors în țară după 20 de ani de muncă în străinătate, povestește cât câștigă acum. „Într-o săptămână am făcut 3.600 de lei”

Scris de: Mihai Diaconu , înv Articole corelate Din diaspora Din România Știri - joi, 1 februarie 2024 Etichete: , , , , , , , , , ,

- Conținut sponsorizat -

Florin Rusu, un român în vârstă de 50 de ani care a petrecut două decenii lucrând ca șofer de camion în Italia, și-a împărtășit experiența sa ca și curier pentru Glovo în Cluj-Napoca, dezvăluind aspectele pozitive, dar și provocările acestui loc de muncă.

Florin Rusu. Sursa foto: Media9.

- Continuarea după publicitate -

După întoarcerea în România, unde a lucrat în diverse domenii, Florin a ales să devină curier la Glovo în 2021, în plină pandemie de COVID-19.

Într-un interviu acordat Media9, Florin vorbește despre dorul de țară și despre decizia sa de a se alătura companiei de livrări.

„Mi-a fost foarte dor de țară. Sincer, mi-a fost dor și de cei cu care mă certasem înainte, și de cei cu care mă mai băteam”, a spus el.

- Continuarea după publicitate -

Conaționalul nostru subliniază flexibilitatea meseriei de curier, care permite alegerea numărului de ore de lucru și posibilitatea de a-și ajusta programul în funcție de nevoile personale.

„Dacă vrei 10 ore, lucrezi 10 ore. Dacă vrei trei ore, lucrezi trei ore. Intri în aplicație, o deschizi și îți iei orarul. Totul e flexibil.”

Florin detaliază că, lucrând 10 ore pe zi, se pot efectua între 20 și 30 de livrări, cu venituri variabile. De exemplu, într-o săptămână a câștigat 3.600 de lei, dar acest venit nu este constant, depinzând de numărul comenzilor și de orele lucrate.

După deducerea cheltuielilor, venitul său net se poate ridica la aproximativ 3.000 de lei pentru acele șapte zile de muncă.

Relația cu clienții este un alt aspect important al muncii sale, întâlnind atât clienți generoși, cât și alții mai calculați.

- Continuarea după publicitate -

El remarcă: „Unora le place de tine că le-ai adus mâncarea caldă și-ți dau mai mult decât au comandat. Adică au comandat de 15 lei, dar îți dau 30. Dar sunt alții care îți cer și 50 de bani rest”.

Cu toate acestea, munca de curier vine și cu dificultăți. Problemele de parcare, mai ales în zone aglomerate precum Piața Mihai Viteazu, sunt o provocare majoră.

„Nu sunt locuri de parcare. Nu pot lăsa mașina la un kilometru și de acolo să vin pe jos cu mâncarea,” explică Florin. El menționează și experiențe neplăcute cu Poliția Locală, simțindu-se adesea „hăituit”.

Povestea lui Florin Rusu ilustrează realitățile unei meserii adesea subestimate, oferind o perspectivă detaliată asupra vieții de curier în România, dar și asupra oportunităților pentru românii întorși din străinătate.