vineri, 22 noiembrie 2024
Informația fără granițe


Români și moldoveni în Spania, forțați să muncească în condiții inumane. 15 persoane au fost arestate

Scris de: Daniela Stoica , înv Articole corelate Din diaspora Prima pagină Știri - vineri, 23 februarie 2024 Etichete: , , , , ,

- Conținut sponsorizat -

Într-o operațiune majoră desfășurată în Sevilla, Poliția Națională a Spaniei a eliberat 21 de persoane, cetățeni moldoveni și români, victime ale unei rețele de exploatare în muncă.

Victimele erau ademenite din țările lor natale prin intermediul rețelelor sociale și forțate să lucreze în agricultură, în condiții degradante, relatează La Vanguardia.

- Continuarea după publicitate -

Pentru a-i atrage pe oameni, exploatatorii promiteau condiții de muncă și salarii ireale, transportându-i cu autobuzul la Sevilla și plătindu-le călătoria, plată care o înregistrau ca datorie.

Odată ajunși în Sevilla, erau cazați în condiții precare și forțați să lucreze în mod extenuant, principalul lor rol fiind recoltarea produselor hortofruticole.

Arestarea a 15 suspecți a scos la iveală o organizație criminală bine organizată, ce acționa în localitățile Brenes și Cantillana

- Continuarea după publicitate -

Sursa foto: Diario de Sevilla

Muncitorii erau adesea obligați să lucreze de la răsărit până la apus, suportând abuzuri și tratamente inumane.

Rețeaua funcționa ca o „organizație profesională”, utilizând companii intermediare pentru a efectua plăți legale către angajatori, deși lucrătorii nu primeau niciodată banii promiși.

Aceștia erau nevoiți să lucreze până la 12 ore pe zi și să doarmă înghesuiți pe podea, deoarece nu erau paturi suficiente.

Unii dintre ei au fost atât de disperați încât au recurs la măsuri extreme:

- Continuarea după publicitate -

Unul dintre muncitori s-a aruncat pe fereastră pentru a se sinucide din disperare că nu a trimis bani familiei sale, iar o femeie care era însărcinată cu gemeni a pierdut unul dintre copii din cauza condițiilor inumane în care trăia.

Deși membrii rețelei duceau un trai de lux, muncitorii erau adesea lăsați să caute în gunoi pentru a găsi hrană, fiind privați de apă și mâncare pe durata zilei de muncă, în condiții de temperaturi ridicate și efort fizic intens.

În cadrul investigației au fost efectuate șapte percheziții în localitățile Brenes și Cantillana, unde au fost confiscate 15 telefoane mobile de ultimă generație, trei calculatoare, diverse dispozitive de stocare, nouă ceasuri de lux, bijuterii, peste 37.000 de euro în numerar și documentație legată de caz.

Acțiunea poliției a fost coordonată cu „Unidad de Trata de Personas y Extranjería de la Fiscalía de Sevilla”  beneficiind de sprijinul Ambasadei Spaniei în România și al Primăriei din Brenes, subliniind angajamentul autorităților de a combate aceste forme de exploatare inacceptabilă.