Moarte dramatică pentru un tânăr muncitor român din străinătate. Sebastian avea numai 20 de ani
Sebastian J., un tânăr muncitor român în vârstă de numai 20 de ani, a murit în urma unui accident tragic în timpul lucrărilor de pregătire pentru Oktoberfest, cel mai mare festival popular din lume, care va începe sâmbătă, 21 septembrie 2024, la München, în Germania.
Potrivit publicației germane Bild, tragedia s-a petrecut luni, 16 septembrie 2024, la ora 10:53, pe terenul Theresienwiese, acolo unde se desfășoară tradiționala sărbătoare.
Sebastian a fost lovit de o gondolă în mișcare în timpul unei probe pentru roller-coasterul Olympia-Looping.
Tânărul a suferit răni grave la cap și a rămas blocat sub șinele roller-coasterului. Colegii săi au apelat imediat la serviciile de urgență, iar echipele de salvare au sosit rapid la fața locului.
Deși medicii au încercat să-l stabilizeze și au aplicat manevre de resuscitare chiar și în ambulanță, Sebastian a decedat în jurul orei 12:00 la spitalul Großhadern, din cauza rănilor grave suferite.
Un purtător de cuvânt al pompierilor din München a declarat că accidentul a fost un „incident de muncă clar,” care a avut loc în timpul fazei de montaj a roller-coasterului, și că nu există legături cu siguranța operațională a echipamentului de distracție.
De asemenea, reprezentanți ai autorităților competente și ai TÜV (organizație germană de inspecție tehnică) au fost prezenți la locul accidentului pentru a efectua investigații suplimentare.
Colegii tânărului muncitor, șocați de incident, au primit asistență psihologică din partea unui echipaj de criză trimis la locul tragediei.
Investigațiile continuă, urmând ca poliția să stabilească circumstanțele exacte în care s-a produs accidentul.
Acesta nu este primul incident fatal asociat cu Olympia-Looping. În martie 2022, la Viena, o angajată de 30 de ani a murit într-un accident similar, după ce a intrat într-o zonă interzisă și a fost lovită de trenul roller-coasterului.
Autoritățile au concluzionat atunci că nu au existat defecțiuni tehnice, iar angajata fusese instruită corespunzător.