duminică, 24 noiembrie 2024
Informația fără granițe


Român reținut pe un aeroport din Germania după ce polițiștii i-au controlat bagajul

Scris de: Mihai Diaconu , înv Articole corelate Din diaspora Știri - sâmbătă, 19 octombrie 2024 Etichete: , , , , ,

- Conținut sponsorizat -

Un cetățean român în vârstă de 29 de ani a fost reținut de polițiștii de frontieră pe Aeroportul Memmingen din Germania, după ce au descoperit un bagaj plin cu produse pe bază de cannabis.

Incidentul a avut loc în timpul unor controale de rutină, când autoritățile au verificat bagajul conaționalului nostru, relatează publicația AllgäuHIT.

- Continuarea după publicitate -

În urma percheziției, polițiștii au găsit mai multe produse din cannabis, pregătite pentru consum.

Românul a declarat că a achiziționat produsele din Elveția și că le-a adus în Germania, fără a lua în considerare faptul că, în ciuda parțialei legalizări a cannabisului în această țară, importul de astfel de produse din străinătate rămâne interzis.

Toate produsele din cannabis au fost confiscate, iar autoritățile au deschis un dosar penal pe numele bărbatului pentru import ilegal de droguri.

- Continuarea după publicitate -

După ce a fost consultat procurorul de la Parchetul din Memmingen, a fost impusă o garanție financiară de câteva sute de euro, care i-a permis românului să-și continue călătoria.