Paul a plecat în străinătate și a dispărut după o lună. Familia îl caută cu disperare
Un tânăr român, originar din județul Maramureș, este căutat cu disperare de familie și autorități după ce a plecat în Austria și nu a mai dat niciun semn de viață.
Potrivit site-ului oficial al Poliției Române, tânărul nostru conațional se numește Meti Ioan Paul Elisei și are 23 de ani.
El a plecat în Austria la data de 1 septembrie 2024 și din data de 12 octombrie nu a mai putut fi contactat de familie sub nicio formă.
Rudele sale au decis astfel să denunțe dispariția sa la autorități, declarând că tânărul român are următoarele semnalmente: înălțime de 170 cm, greutate de 65 kg, păr șaten și ochi căprui.
De asemenea, conform celor transmise de anchetatori, Paul se afla în Viena, capitala Austriei, la data dispariției.
Inspectoratul Județean de Poliție Maramureș solicită ajutorul cetățenilor pentru găsirea lui Meti Ioan Paul Elisei.
Persoanele care pot furniza informații despre locația sa sunt rugate să sune la numărul unic de urgență 112 sau să se adreseze celei mai apropiate secții de poliție.