Povestea unui tânăr român din Spania, care și-a găsit locul printre străini: „Au fost oameni care mi-au deschis ușa casei. Fără niciun dubiu și fără întrebări”

Cătălin Ionuț Trestianu, un tânăr originar din Brăila, a ajuns în localitatea Burela, din Spania, la vârsta de 15 ani, împreună cu familia sa. Astăzi, la câțiva ani distanță, îmbină cu succes două locuri de muncă, lucrează în timpul săptămânii împreună cu mama sa în cafenelele liceelor din Burela, iar în weekend își practică meseria de frizer în localitatea Xove.

Povestea sa a fost relatată de publicația La Voz de Galicia

Familia sa și-a început aventura în Spania în anul 2011, când mama lui Cătălin a venit pentru prima dată în regiunea A Mariña, ajutată de un văr care lucra în domeniul forestier. A găsit de lucru ca femeie de serviciu într-un hotel și a decis să rămână. Ulterior, și restul familiei a venit în Spania.

Tatăl său, Ion, a lucrat în domeniul forestier, însă în prezent se află în România din motive de sănătate. Mama și sora lui Cătălin aveau pregătire în contabilitate, dar în Spania au fost nevoite să se reorienteze spre alte domenii.

Cătălin a întâmpinat dificultăți în recunoașterea studiilor din România, fiind nevoit să finalizeze școala generală în Spania. A urmat un program de Formare Profesională de bază (FP Básica), timp în care a acumulat experiență prin stagii de practică.

A lucrat în cafeneaua Xoyma din Foz, iar alături de sora sa a administrat timp de trei ani Aroma Café, până când au fost nevoiți să închidă afacerea chiar înainte de pandemie. „Spun mereu: când pierd, de fapt câștig. Ne-a prins bine că am închis atunci, pentru că ospitalitatea a fost una dintre cele mai afectate industrii”, afirmă el.

Ulterior, Cătălin s-a reorientat spre frizerie, urmând cursuri la liceul Perdouro din Burela. A efectuat practică în Ribadeo și a avut norocul să fie angajat chiar înainte de a-și încheia studiile. „Mi s-a oferit o șansă vara, deși nu aveam experiență, și am continuat să lucrez acolo în weekend-uri, în timp ce terminam cursurile.”

Astăzi, își împarte timpul între cele două meserii care îi plac,  lucrează în timpul săptămânii împreună cu mama sa în cafenelele liceelor din Burela, iar în weekend își practică meseria de frizer în localitatea Xove. „Îmi place foarte mult ospitalitatea și nu vreau să renunț la niciuna dintre cele două meserii”, mărturisește tânărul.

„Au fost oameni care ne-au deschis ușa casei. Fără niciun dubiu. Fără întrebări. Aici, felul în care am fost tratați a fost minunat”

Integrarea nu a fost ușoară, mai ales în contextul prejudecăților față de comunitatea românească. „Nu toți suntem la fel. Este normal și de înțeles că exista teamă, mai ales când circulau zvonuri. Cu toate acestea, au fost oameni care ne-au deschis ușa casei. Fără niciun dubiu. Fără întrebări. Aici, felul în care am fost tratați a fost minunat”, povestește Cătălin cu recunoștință.

A fi nevoit să emigrezi la o vârstă atât de fragedă este, după spusele lui Cătălin, „atât un lucru bun, cât și unul rău”: „Exact în acel moment de schimbare, m-am adaptat bine aici. Foarte repede. A fost mult mai ușor, pentru că în România vedeam totul ca fiind nepotrivit. Țara mea s-a schimbat mult, deși mai este loc de îmbunătățiri.”

Una dintre cele mai amuzante transformări a fost cea culinară: „În România eram un copil mofturos, mâncam doar patru lucruri – cartofi prăjiți, ouă și cârnați. Dar când am venit aici, am avut un declic. Mi-a schimbat mentalitatea și am început să mănânc orice. Îmi place mult gastronomia de aici, în special caracatița. Nu am un fel preferat, sunt puține lucruri care nu-mi plac.”

Dorul de România există și apare mai ales de sărbători. „E acel proverb: ‘pământul te cheamă’. Deși am familia aici, de Paște sau Crăciun simt uneori nevoia să mă întorc câteva zile, să mă încarc cu energie.”

Încheind reflecția asupra parcursului său, Cătălin subliniază: „Când trebuie să lași totul în urmă, mai ales când ai familie, nu este ușor. Și cu atât mai puțin când trebuie să pleci din necesitate sau din cauza unui motiv grav. Eu sunt recunoscător că nu a fost așa, pentru că părinții mei m-au adus și mi-au oferit un viitor diferit. Nu vreau să spun doar mai bun, pentru că nici acolo nu ne mergea rău.”

Povestea lui Cătălin este una a curajului tăcut și a adaptării profunde. Dincolo de obstacolele birocratice, de schimbările bruște și de dorul de casă, se conturează imaginea unui tânăr care și-a găsit drumul într-o țară străină, cu recunoștință în suflet și muncă cinstită.

Cazul său ne reamintește că, uneori, o ușă deschisă fără întrebări poate schimba nu doar un destin, ci o întreagă familie. Iar în spatele fiecărui zâmbet dintr-o cafenea sau a fiecărei tunsori dintr-un salon, poate fi o poveste despre speranță, răbdare și demnitate.