Tânăr român adoptat în Italia, își caută cu disperare mama biologică. „Vă rog, ajutați-mă! Sunt singur și al nimănui!”

Un tânăr născut în România și adoptat în Italia când era copil își strigă, de departe, dorul și nevoia de rădăcini.

Numele lui la naștere a fost Mircea Inișor, iar astăzi, după zeci de ani petrecuți în străinătate, își caută mama care i-a dat viață și pe frații săi, sperând ca povestea lui să ajungă la oamenii care îl pot ajuta.

Potrivit anunțului său făcut pe pagina Facebook The never forgotten Romanian children – Copiii niciodată uitați ai României, Mircea este născut la data de 9 august 1993, la spitalul Titan din București.

La numai 4 ani și jumătate a fost adoptat în Italia, dintr-un orfelinat aflat pe strada Covasna din București. De atunci, dorul de mama lui biologică a rămas o rană deschisă, transformată astăzi într-un strigăt public de ajutor.

Potrivit documentelor și informațiilor pe care le are, mama lui ar fi fost minoră la momentul nașterii și a declarat că se numește Vetuța Inișor, din Axintele, județul Ialomița, fără a prezenta un act de identitate.

Ulterior, autoritățile au încercat să o găsească, însă fără succes. Mircea crede totuși că în aceste date ar putea fi „un sâmbure de adevăr”, așa cum sugerează în apelul său emoționant.

După ani de căutări, el a reușit să găsească o femeie cu acest nume în Axintele, însă vârsta înaintată a acesteia nu corespundea cu situația mamei sale minore de la momentul nașterii lui.

Bărbatul crede acum că ar putea fi bunica lui, cu atât mai mult cu cât spune că îi seamănă foarte mult. Familia acestei femei poartă numele Gavrilă și este originară din Brăila, iar Mircea își dorește din tot sufletul să ia legătura în special cu doamna Maria Gavrilă.

„V-aș fi recunoscător să pot lua legătura cu această familie, în special cu doamna Maria Gavrilă”, transmite el, rugându-i pe cei care îi citesc povestea să nu rămână indiferenți.

Apelul său este profund uman și tulburător: „Vă rog, ajutați-mă! Sunt singur și al nimănui! De aceea mă leg de orice speranță, cât de mică ar fi, și sper atât de mult să îmi găsesc liniștea în sufletul meu.”

Mircea le cere românilor sprijinul prin distribuirea mesajului său, cu speranța că undeva, cineva își va aminti de o tânără pe nume Vetuța, însărcinată în perioada în care el a venit pe lume, sau îl va recunoaște pe el din fotografii ori din asemănări de familie.

„Numai voi mă puteți ajuta cu foarte multe distribuiri, poate cineva mă recunoaște sau poate își aduce aminte de mama mea când mă purta în pântec”, spune el.

Departe de România, într-o altă țară și într-o altă viață, bărbatul mărturisește că nu renunță la visul lui: să își cunoască mama și frații și să își găsească, în sfârșit, liniștea.

„Știu că șansele sunt mici, dar nu voi înceta niciodată să sper că într-o zi o să-i cunosc”, este promisiunea pe care și-o face sieși și o împărtășește lumii întregi.

Pentru el, un nume, o amintire, o fotografie sau un singur om care îl recunoaște ar putea însemna trecerea de la sentimentul dureros de „singur și al nimănui” la regăsirea propriei familii și a propriei identități.